Primarii USL nu mai răspund la comenzile lui Constantin Nicolescu

# Primarul comunei Albota către primarul de la Miceşti: „Mircea Andrei vrea lângă el bărbaţi adevăraţi, nu din ăştia ca tine.”  # Mircea Andrei: „Nicolescu nu a reuşit să mai păcălească primarii! Aceştia şi-au dat seama că doar se foloseşte de ei”. Vinerea trecută restaurantul Star a fost gazda unei întruniri a membrilor USL. Conducerea uniunii a convocat toţi primarii la o şedinţă, şi pentru a fi mai puţin vizibilă, au ales o locaţie ferită de ochii indiscreţi ai presei. Pe malul râului, după un drum înzăpezit, primarii au început să apară unul câte unul, mai înjurând şleaurile de gheaţă, mai bombănind că  nu aveau chef de şedinţă vinerea la prânz, dar şeful e şef şi trebuie ascultat.

„Semnaţi dosarele pentru candidatură acum şi aici”, spune Constantin Nicolescu

Constantin Nicolescu a luat cuvântul şi a anunţat scopul întâlnirii, şi anume semnarea dosarelor pentru candidatura din vară sub sigla USL, dosare care trebuiau semnate pe loc. „Acum şi aici trebuie să decideţi din partea cui o să candidaţi. Cine merge cu noi semnează dosarul acum şi aici”, a spus pe un ton grav Constantin Nicolescu. Pentru a fi şi mai mare festinul la strângerea primarilor cu uşa pentru semnarea pe loc a dosarelor, toţi deputaţii şi senatorii au fost prezenţi la această „masă festivă”. Fiecare primar, respectiv candidat din partea USL, avea dosarul gata făcut şi mai lipsea doar semnătura şi implicit acordul. Reacţia unor primari a fost un şoc pentru Constantin Nicolescu. În momentul în care au auzit care este scopul întâlnirii şi-au luat dosarele sub braţ şi duşi au fost. Deşi aceştia au fost supuşi la diverse presiuni, nu au cedat şi au plecat, unii spunând că le vor face ei săptămâna viitoare, alţii spunând că le vor face, dar la PDL. Unii duşi, alţii lipsă de la început, aşa că şedinţa a continuat cu mai puţin de jumătate din primarii care sunt acum sub tutela USL.

Primarul de la Miceşti, războinicul din PSD

Văzând atâta nesupunere din parte unor colegi de partid, primarul Dumitru Voicu a considerat că trebuie să ia frâiele în mâini şi să rezolve el toate problemele. Acesta a luat cuvântul şi a spus că nu au ce căuta în acea întâlnire selectă toţi cei care cochetează cu PDL-ul. Ducele de Albota nu a rezistat tentaţiei de a-i da răspunsul, şi în stilul caracteristic, a început cu o glumă: “Băi Dumitrule, Mircea Andrei vrea votanţi de calitate, nu ţiganii tăi de la Miceşti. Eşti supărat că nu te-a ales pe tine, dar Andrei vrea lângă el bărbaţi adevăraţi, nu din ăştia ca tine”. În continuare Ion Dumitru a spus că va candida din partea USL-ului, dar nu se va certa cu Mircea Andrei întrucât acesta l-a ajutat şi nu i-a dat niciun motiv să se certe cu el.

De Ziua Bărbatului Constantin Nicolescu are întâlnire cu ANI… la proces

Nemulţumit, un primar ne-a declarat că nu mai candidează de la PSD, întrucât Constantin Nicolescu, chiar dacă va candida, şi poate chiar va câştiga funcţia de preşedinte al CJ Argeş, nu va putea duce până la capăt mandatul, deoarece acesta nu are cum să câştige procesul pe care îl are cu Agenţia Naţională de Integritate.
Cele mai temute doamne din ţară, ANI şi DNA, nu îi mai dau pace preşedintelui CJ Argeş. Acesta are întâlnire de Ziua Bărbatului, pe 9 martie, cu una dintre aceste doamne la Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul pe care îl are cu ANI.
Inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării legislației în vigoare:
1. Elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al conflictului de interese, ca urmare a semnării, respectiv, aprobării de către domnul NICOLESCU Constantin, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Argeș, a unui număr de 14 contracte (13 contracte în sumă totală de 1.139.715,84 lei, iar 1 contract adițional pentru prelungire perioadă), încheiate de către Consiliul Județean Argeș sau instituții și servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Județean Argeș cu S.C. AUTOPRO MOND S.A., respectiv, S.C. MAC AUTO S.A. (societăți la care domnul NICOLESCU Constantin este acționar majoritar);
2. Indicii temeinice privind săvârșirea de către domnul NICOLESCU Constantin a infracţiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, ca urmare a semnării sau aprobării unui număr de 9 contracte încheiate de către Consiliul Județean Argeș sau instituții și servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Județean Argeș cu S.C. AUTOPRO MOND S.A., respectiv, cu S.C. MAC AUTO S.A. (societăți la care domnul NICOLESCU Constantin este acționar majoritar), în cazul cărora au fost prezentate oferte numai de către societăți comerciale la care domnul NICOLESCU Constantin deține sau a deținut calitatea de acționar;
3. Indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către domnul NICOLESCU Constantin a infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României, constând în faptul că domnul NICOLESCU Constantin nu a menţionat, în declarațiile de interese depuse în perioada 2004 – 2010, calitățile de acționar deţinute la un număr de 11 societăți comerciale;
4. Indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către domnul NICOLESCU Constantin a infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită conform prevederilor art. 292 din Codul Penal al României, constând în faptul că domnul NICOLESCU Constantin nu a menţionat, în declarația de interese depusă la data de 03.11.2010, un număr de 18 contracte aflate în derulare, încheiate de S.C. AUTOPRO MOND S.A. (societate la care domnul NICOLESCU Constantin este acționar majoritar) cu instituții și autorități publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Județean Argeș.

Mircea Andrei susţine că nu are nicio legătură cu plecarea primarilor USL din toiul şedinţei

Văzând reacţiile primarilor care fugeau cu dosarele sub braţ şi făcând legătura cu recenta achiziţie a PDL-ului de la Cetăţeni, unde viceprimarul PSD a anunţat că va candida sub sigla PDL, am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe preşedintele PDL, Micea Andrei. Iată ce ne spune acesta:
# Domnule senator, aveţi vreo legătură cu fuga primarilor de la întâlnirea USL-ului? Le-aţi promis marea cu sarea?
Mircea Andrei: “Nu am nicio legătură. Nicolescu nu a reuşit să-i mai păcălească. Înseamnă că primarii şi-au dat seama că Nicolescu doar se foloseşte de ei”.
Liliana COSTACHE

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea