O altfel de Simfonie a Lalelelor. Tradiție, culoare și bucurie într-un cadru natural

#În cele trei zile ale evenimentului au participat peste 300 de mii de persoane

În ultimii doi ani, din cauza restricțiilor, Simfonia Lalelelor nu s-a putut organiza cu expoziții florale, târguri de flori, cu manifestări cultural-educaționale sau spectacole în aer liber. În schimb, anul acesta festivalul florilor a fost gândit ca un eveniment al tuturor piteștenilor, în care fiecare, indiferent de vârstă, să regăsească modalități de a savura cele trei zile de sărbătoare în orașul lalelelor. Iar totul a fost o reușită! Ajuns la cea de-a 45-a ediție, evenimentul din acest an a stat sub semnul schimbării. Simfonia Lalelelor a fost organizată, în premieră, în natură, în Parcul Lunca Argeșului, unde au fost plantați, pentru bucuria vizitatorilor, aproximativ 60 de mii de bulbi de lalea. Vedeta ediției a fost laleaua ce poartă numele orașului nostru: Tulipa Pitești!

De Simfonia Lalelelor 2022 au fost organizate evenimente pentru toate vârstele: de la spectacole, concerte simfonice, la simpozioane, lansări de carte, expoziții, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Inginerul Ilarie Isac și-a reamintit cum a luat naștere Simfonia Lalelelor

La deschiderea „Simfoniei Lalelelor”, primarul Cristian Gentea și administrația locală au avut oaspeți din întreaga țară, ambasadori, reprezentanți ai orașelor înfrățite cu municipiul Pitești, oameni de afaceri, primari din județul Argeș, reprezentanți ai CJ Argeș, parlamentari, personalități din domeniul cultural etc. Din partea Guvernului a răspuns invitației ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. Au mai fost prezenți Gica Dobrin, soția fostului mare fotbalist Nicolae Dobrin, înotătorul Robert Glință - cetățean de onoare al municipiului Pitești sau inginerul Ilarie Isac, cel care a dat numele de „Simfonia Piteștiului”.

„Acum 45 de ani, la jumătatea vârstei actuale, când tocmai deveneam cetățean al Piteștiului, părăsind Bucureștiul, am avut o revelație, descoperind aici, în apropiere, pe verdele peluzelor din jurul Teatrului Davila o adevărată divinitate a frumuseții, o mică colecție de lalele. 58 de varietăți de lalele, magistral așezate pe culori, pe înălțimi, un cortegiu precum notele pe un portativ, de unde străfulgerarea ideii de a denumi aniversarul la care participăm Simfonia Lalelelor. Sădirea acestora a fost una dintre realizările minții și mâinilor cetățeanului de onoare arhitectul Gheorghe Pacea. A urmat conceptul organizării unei manifestări culturale, spirituale, tehnico-științifice care cu suișuri și coborâșuri a bucurat primăvară de primăvară sute de mii de oameni”, a precizat inginerul Ilarie Isac, făcând o scurtă prezentare în timp a nașterii evenimentului. De asemenea, părintele Simfoniei a readus în discuție ideea de înființare a unei grădini botanice.

Printre invitați s-a aflat și agronomul olandez Frank Timmerman, cel care a creat tulipa Pitești, noul soi de lalea care este comercializat în toată lumea. „Am observat că solul din Pitești este la fel ca cel din Olanda, foarte propice cultivării lalelelor. Sunt convins că evenimentul Simfoniei Lalelelor va fi din ce în ce mai frumos odată cu trecerea anilor”, a spus Frank Timmerman.

Spectacole pentru toate gusturile

Feeria de flori și de culori a fost completată de cea a muzicii. Pe parcursul celor trei zile ale festivalului, au avut loc diverse spectacole în aer liber, pe gusturile tuturor, la care au participat numeroase persoane. Au fost concerte de gală ale Filarmonicii Pitești, concert de muzică pop, cu Smiley și Theo Rose, spectacole oferite de Centrul Cultural Pitești, Școala de Arte, Palatul Copiilor și de comunitatea elenă.

Menționăm că în timpul concertului, Smiley a primit de la primarul Cristian Gentea un tricou cu FC Argeș. „Am văzut că ești un mare fan al echipei FC Argeș. Am observat că ai un tricou mai vechi de la FC Argeș, de când eram în liga a doua. Știu că îți doreai să ajungem în Liga 1 și iată că am ajuns!. Suntem în play-off și în semifinala Cupei României. Îți ofer tricoul oficial de la FC Argeș, evident cu numărul 83. Și dacă va fi să aducem Cupa la Pitești, să vii să sărbătorim împreună!”, i-a spus Cristian Gentea lui Smiley.

În Parcul Lunca Argeșului au fost peste 100 de expozanți din întreaga țară care au amenajat standuri de unde vizitatorii au putut cumpăra flori. În această ediție, au putut fi admirate, de asemenea, mini-grădinile cu flori de sezon, amenajate de către elevii școlilor din Pitești, sub genericul „Grădina mea/Florile Piteștiului”. Acestea au fost amenajate de 31 de școli, grădinițe, licee sau colegii din Pitești.

Luni dimineața, Poliția Locală Pitești a transmis că pe parcursul celor trei zile de Simfonie au participat la eveniment peste 300.000 de oameni. „Ținând cont ca în cele trei zile ale evenimentului au participat peste 300 de mii de persoane, polițiștii locali au reușit sa ducă la îndeplinire cu brio misiunea, fără sa se înregistreze evenimente nedorite. Au asigurat intersecțiile privind traseul coloanelor oficiale și însoțirea acestora, cât și dirijarea traficului rutier din zona Lunca Argeșului, câteva mii de autoturisme, de la orele 08.00 pana la orele 22.00, pe întreaga desfășurare a Simfoniei Lalelelor”, a informat Poliția Locală Pitești.

Până la sfârșitul lunii mai va fi disponibilă spre vizitare expoziția cu dinozauri animați!

Una dintre atracțiile inedite pe care piteștenii le-au descoperit în Parcul „Lunca Argeșului”, în cadrul manifestărilor dedicate festivalului „Simfonia Lalelelor”, ediția a 45-a, a fost expoziția cu profund caracter științifico – educațional „Dino Park”, care oferă o incursiune unică în istoria îndepărtată a planetei noastre. A fost pentru prima dată la Pitești când a fost organizată o expoziție de dinozauri animatronici, cu peste 40 de exponate de dinozauri, ce emit sunete și se mișcă. Expoziția „Dino Park” va fi disponibilă spre vizitare, în Parcul „Lunca Argeșului”, până la finalul lunii mai. „Dino Park” invită vizitatorii într-o călătorie captivantă în perioada când dinozaurii dominau pe Pământ! Copii și adulți sunt așteptați, în expoziție, de numeroase specii de dinozauri, animați prin tehnologie de ultimă generație, creați de echipe de paleontologi pasionați și tehnicieni pricepuți de pe două continente - Asia și Europa. Aceștia sunt animatronici, respiră, văd, se mișcă, emit sunete realistice, unii chiar execută comenzi, oferind vizitatorilor posibilitatea unei experiențe de neuitat, printr-o interacțiune reală cu animalele preistorice.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea