Clipa de literatură - POETUL KAMIKAZE ALEXANDRU ȘIŞMANIAN

POETUL KAMIKAZE ALEXANDRU ȘIŞMANIAN sau Poezia în care „anusul se caţără în nacelă - ca o gânganie roşie ultrarapidă”

Ara Alexandru Șişmanian, absolvent al Facultății de limbi orientale (secția Hindi), din Bucuresti (1974), domiciliat în Franța, este autorul volumelor Priviri (1997), Ochiul orb (1998) și Tireziada (1999), cu toate apărute la Editura Arhipelag, Târgu Mureș. Poemul de mai jos, fără titlu, ca toate celelalte pe care le scrie, este extras din Luceafărul de dimineață, nr. 6, iulie 2018:

(5) acordeonul inimii mi s¬a sfâşiat – şi muzica lui de sânge mi¬a ţâşnit din degete şi din gură • fereastra s¬a destrămat – inundată de rază • mesteacănul citeşte cu var bilele ochilor • prea multă făină pe¬asfaltul lins de ploaie – între felinarele oportuniste şi fantomele stelelor • şi dacă m¬aş masturba între doi jean¬valjeani sodomizaţi – cu godmişeii¬n erecţie... • numai negaţii strivite în acest zero cu coloane • creierul cu ceas al drumului măsoară violurile forestiere • sau poate totuşi orele ca nişte coconi de brad – cad pe potecile cu cărunteţea roşcată • crezând că pământul şi¬a mânjit pleoapele cu amurg

Alexandru Șișmanian este un poet postmodernist din falanga destructurantă a poeziei postmoderniste. Norma pregnantă a textelor sale este fragmentarismul, deci ruperea coerenței textului, fie că vorbim despre coerența ideatică sau semantică a limbajului, fie de coerența referențial-vizionară. Și este de observat că, dacă un vers sau altul poate avea uneori o coerență ideatică în el însuși, versurile nu sunt totuși capabile să realizeze coerența la nivelul ansamblului textual pe care îl compun.

Și tot așa, coerența referențial-vizionară a întregului text tinde, și ea, spre zero, pentru că ideile textului nu se dezvoltă și nu se leagă într-o structură vizionară coerentă, inteligibilă. Textul marca Șișmanian nu realizează nicio progresie ideatică și vizionară de la un vers la altul: versurile rămân izolate, insulare ideatic și vizionar.

În aceste condiții, textele șișmaniene nu pot să dezvolte nicio viziune lirică sau poetică, pentru că orice viziune de acest tip presupune texte inteligibile, coerente sau care au sens, și anume un sens care ar putea să ne emoționeze liric și poetic... Textele șișmaniene nu urmăresc să fie altceva decât texte surprinzătoare, originale, inedite, mai bine spus șocante, neinteligibile sau absurde, asemenea celor dadaiste. Și tocmai de aceea aspectul voit șocant și absurd al viziunii constituie, alături de fragmentarism, cea de a doua mare caracteristică a textelor lui Alexandru Șișmanian. Șocantă este, firește, și gramatica șișmaniană, folosită în textul abia citat: „mi sa sfâșiat”, „mia țâșnit”, „sa destrămat”, maș masturba” (s. m.) etc.

„Un veritabil creator de literatură” sau Cum este evaluat Alexandru Șișmanian de către critica literară

1. Despre „poetul, «horticultor al absenţelor udate cu silabe»“ (Ara Alexandru Șișmanian), care în anul 2009 semnează volumul Absenţe, Petre Ciobanu spune în articolul Absenţe cu dus-întors? (Ramuri, nr. 7-8, 2009) următoarele:

„Ara Alexandru Şişmanian este şi un veritabil creator de literatură (polemică) pe spaţii largi” (s. m.).

Așadar, Alexandru Șișmanian este decretat ca fiind „un veritabil creator de literatură (polemică) pe spaţii largi”, deși se vede în mod clar că „poezia” polemică a lui Șișmanian se află la capătul opus al poeziei, ea fiind, de fapt, o mostră de antipoezie.

Una dintre caracteristicile fundamentale ale poeziei de valoare este aceea de a fi inteligibilă sau coerentă, de a avea sens, deci de a putea fi înțeleasă. Or, „poezia” lui Șișmanian ignoră tocmai coerența:

• mesteacănul citeşte cu var bilele ochilor • prea multă făină pe¬asfaltul lins de ploaie – între felinarele oportuniste şi fantomele stelelor • şi dacă m¬aş masturba între doi jean¬valjeani sodomizaţi – cu godmişeii¬n erecţie... • numai negaţii strivite în acest zero cu coloane • creierul cu ceas al drumului măsoară violurile forestiere • sau poate totuşi orele ca nişte coconi de brad – cad pe potecile cu cărunteţea roşcată • crezând că pământul şi¬a mânjit pleoapele cu amurg

Deși prima grijă a lui Alexandru Șișmanian este să arunce în aer coerența textelor pe care le compune, tocmai coerența este aceea pe care criticul Petre Ciobanu i-o atribuie autorului:

„Creatorul unei lumi de cuvinte, univers coerent de gânduri şi trăiri, sintetizează nelinişti şi angoase dintr-un spaţiu/timp personalizat” (s. m.).

În același articol, Petre Ciobanu mai afirmă despre Șișmanian următoarele:

„Privire pătrunzătoare, profundă (…)”;

„Volumul probează o vocaţie autentică (evidentă încă din volumele anterioare), rigoarea expresiei şi bogăţia luxuriantă atât a ideilor, cât şi a lexicului.”

„Coerenţa volumului «absenţe» probează o conştiinţă artistică puternică, «produsul» unui artizan ireproşabil.”

Dar „profunzimea”, „vocaţia autentică”, „rigoarea expresiei şi bogăţia luxuriantă (…) a ideilor”, „coerența”, „conştiinţa artistică puternică” invocate de critic nu au absolut nicio legătură cu compunerile lui Alexandru Șișmanian, pentru că ele nu caracterizează, pur și simplu, discursul acestuia. Aceste caracteristici ar putea aparține, desigur, poeziei unui autor autentic, dar nu „poeziei” lui Șișmanian.

Și, ca să ne convingem că nimic din ceea ce îi este propriu poeziei de valoare nu i se poate atribui „poeziei” lui Alexandru Șișmanian, să mai citim un text de-al său:

„îmi aduc piciorul spre gură ca pe un megafon cu prea multe tentacule”; „mâna spasmodică surâde şi scoate limba ca pe o şosea pe care circulă vehicule infime de salivă şi spermă”; „îmi întind oglinda din intestine’n amprente şi-mi schimb labirintul”; „anusul se caţără în nacelă – ca o gânganie roşie ultrarapidă”.

2. La fel de bine este primită „poezia” lui Alexandru Șișmanian și de către Monica Grosu, care în cronica Neștiutele limbaje (Discobolul, nr. 250, 251, 252/2019) apreciază cu privire la volumul Neștiute (vol. 4) că „Tendința generală corespunde unor definiții metaforice și metafizice ale viețuirii și ale omului profilat pe orbita memoriei” (s. m.).

După punctarea „unor definiții metaforice și metafizice ale viețuirii”, Monica Grosu ne mai asigură și de următorul fapt: „caracterul filozofic se menține prin încercarea de rescriere a cuvântului salvator, profund, revelator, cu potențial ludic, experimental și critic” (s. m.). Cu alte cuvinte, în „versuri deloc facile”, compunerile lui Alexandru Șișmanian se apropie de poezie, de o poezie metaforică, metafizică, filozofică...

Creația lui Alexandru Șișmanian îmi apare ca un fel de experiment nereușit, ca un produs lingvistic fabricat de o ficțiune vidă sau de un imaginar nonpoetic, dacă nu chiar bolnăvicios. Sub discursul lui Șișmanian nu pulsează nimic, nicio vibrație, nicio viziune. Creația lui Alexandru Șișmanian este un delir lingvistic, un haos în limba română, pe care, după câte știu, nu l-a sancționat decât Alex. Ștefănescu, cel care a îndrăznit să afirme că Șișmanian „scrie versuri greu inteligibile şi groteşti, unele de un irezistibil comic involuntar (România literară, nr. 51-52, 2007).

de Virgil Diaconu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea