Cristina Stocheci, senator PSD Argeș: „PSD continuă să vină cu soluții pentru combaterea creșterii prețurilor ”

Pe lângă programul „Sprijin pentru România”, miniștrii  PSD din Guvern (Finanțe, Agricultură, Economie) analizează căile legale pentru sancționarea speculei prin care unii operatori economici încearcă să se îmbogățească prin creșterea artificială a prețurilor, în dauna a milioane de români cu venituri mici.

Tot în sprijinul românilor vine și OUG privind înăsprirea sancțiunilor pentru contravenții în domeniul protecției consumatorului.

 

„La inițiativa ministrului PSD al Economiei, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care sancționează dublul standard prin care unii comercianți îi tratau pe români ca cetățeni de mâna a doua. De acum, consumatorii români vor fi protejați astfel încât să se bucure de același tratament la fel ca ceilalți consumatori europeni. De asemenea, ordonanța introduce sancțiuni mai aspre, proporționale cu gravitatea unor încălcări ale drepturilor consumatorilor, cum a fost în cazul milioanelor de facturi emise cu erori de furnizorii de energie electrică. Totodată, noua reglementare asigură drepturi pentru consumatorii online similare cu cele acordate consumatorilor offline. Drept urmare, PSD a realizat, prin reprezentanții săi din guvern, un act normativ care să permită statului să intervină mai sever pentru a-i apăra pe consumatori în fața unor practici ilegale sau speculative”, a transmis senatoarea Cristina Stocheci.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea