CNAIR va realiza lucrări de consolidare pe Transfăgărășan, la trei ani de la surparea unui zid de sprijin

Turismul argeșean este asfixiat de indiferență!  Iar acest lucru se vede cel mai bine în zona Transfăgărășan, unde sunt părți din carosabil și din balustradele de protecție care ajung să se prăbușească în gol, fără ca instituțiile statului să intervină la timp. Lucrătorii de la Compania Națională de Administrare a Infractructurii Rutiere (CNAIR) aleg să monteze în zonele afectate niște parapete de protecție și de avertizare. Lucrările de consolidare sunt, de cele mai multe ori, întârziate nejustificat. Așa se face că în acest an, CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, va realiza pe Transfăgărășan un proiect de „Consolidare rambleu și refacere parte carosabilă și zid de sprijin pe DN 7C km 63+050 stânga”. Lucrarea va fi realizată la trei ani de la apariția alunecărilor. Mai bine mai târziu decât niciodată!

 

În zona km 63+050, în apropierea localității Arefu, drumul este realizat în profil mixt, umpluturile pe zona de rambleu fiind susținute cu ziduri de sprijin, care au fost construite încă din ani 1972-1975, odată cu realizarea drumului Transfăgărășan. În zonă au fost constatate mai multe fisuri și crăpături în banda de încadrare și pe circa 1 metru în partea carosabilă. Deși alunecările au fost semnalate de autoritățile statului încă din 2019, în cauză se va interveni abia în acest an. În acest sens, CNAIR a cerut la Agenția pentru Protecția Mediului Argeș emiterea unui acord de mediu pentru această lucrare.

 

„Proiectul este unul de refacere a consolidărilor existente și a drumului existent pentru a pune în siguranță traficul pe DN 7C. La momentul actual banda este restricționată, traficul se desfășoară anevoios, iar parapetul de protecție este prăbușit. Proiectarea și execuția lucrărilor trebuie să se facă în cel mai scurt timp, deoarece există riscul ca fenomenul de instabilitate să evolueze către zona de amonte”, se arată într-un raport realizat de proiectantul desemnat de CNAIR pentru această lucrare.

Licitația pentru elaborarea unei expertize tehnice pentru reabilitarea DN 7C s-a înfundat

Deși între 2018-2021 au fost lansate, pe SEAP, mai multe licitații privind atribuirea unui contract privind elaborarea unei expertize tehnice pentru reabilitarea/modernizarea DN 7C, între kilometrii 44-117, firmele nu au fost interesate. Drept urmare, licitațiile au fost anulate. În decembrie 2020, CNAIR a lansat ultima dată licitaţia pentru contractarea serviciilor de expertiză tehnică destinate modernizării şoselei de munte, doar că nu a avut rezultatul scontat nici de această dată.

De la sfârșitul lunii octombrie și până la 30 iunie, DN 7C este închis partial pe sectorul de drum cuprins între Piscu Negru – jud. Argeş (kilometrul 104) şi Bâlea Cascadă – jud. Sibiu (kilometrul 130,8). Porţiunea închisă se redeschide circulaţiei începând cu 1 iulie 2022. Un lucru interesant este că și în anul 1974, când s-a emis un prim regulament de funcționare a Transfăgărășanului, drumul era închis de la 1 noiembrie, chiar cu câteva zile mai târziu ca în prezent. Deși au trecut de atunci 48 de ani, nu s-a schimbat, din păcate, aproape nimic, cu toate că Transfăgărășanul a devenit un drum apreciat de turiștii din întreaga lume.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea