Dumitru Tudosoiu, despre problemele apărute în urma Olimpiadei de Engleză: „A fost un fel de atac-apărare ca într-un meci de tenis”

# „E ușor de pe margine să arăți cu degetul”, a mai răspuns noul șef de la IȘJ Argeș

Între 17-21 aprilie, la Pitești s-a desfășurat Olimpiada Națională la Engleză. După cum știți deja, au fost reacții diverse privind modul de organizare a concursului național. O parte dintre elevii participanți au contestat locul unde au fost cazați, faptul că au primit mese reci, lipsa transportului, dar și alte aspecte. Conducerea Inspectoratului Județean Argeș a contraatacat. S-a aruncat vina și pe municipalitatea piteșteană. S-a făcut un talmeș-balmeș, în urma căruia sperăm că fiecare a învățat câte ceva, atât elevii, cât și conducerea IȘJ Argeș sau Ministerul Educației.

 

Numit la începutul lunii mai în fruntea IȘJ Argeș, Dumitru Tudosoiu a comentat situația creată în urma organizării olimpiadei. Concluzia acestuia este că s-a muncit mult la organizarea ei, principala deficiență constatată de noul inspector școlar general fiind una de comunicare.

 

„Am avut o discuție cu colegii și m-am informat aici, de la fața locului și să știți că am aflat foarte multe lucruri interesante. S-a depus un volum de muncă uriaș. I-am crezut, mi-au dat și detaliile organizării, pentru că eu la rândul meu în anii în care am organizat, și nu mi-a scăpat niciun an în care să nu am câte una, am avut chiar 3 olimpiade, cu 2500 de elevi în Argeș. Știam ce înseamnă organizarea unei olimpiade. Problema, pe care am văzut-o din exterior în momentul acela, și mi s-a confirmat și la întâlnire, cred că a fost în principal de comunicare. Dacă lucrurile ar fi fost comunicate la timp, eventualele probleme, legate de cazare, masă, transport, lucrurile care influențează pe oricine dacă erau comunicate în timp util, cred că nu s-ar mai fi ajuns la toate discuțiile ajunse în mediul național. Nu știu de ce nu s-a comunicat în timp util și s-a ajuns ca după organizare să se tragă niște semnale de alarmă. Nu știu! O altă problemă de comunicare, cred că a fost încercând cumva să se dea cât mai multe detalii. I-am rugat pe colegii mei ca pe viitor, și dacă se greșește, și dacă faci un lucru bun, să putem răspunde dar nu pe o stare de fierbere, să fim cât mai lucizi. Au fost niște comunicări, niște răspunsuri, un fel de atac-apărare ca într-un meci de tenis... Nu trebuia ca după foarte multă muncă în organizare să se ajungă în punctul ăla. Asta este părerea mea, nu sunt eu implicat, nu am muncit eu cu colegii mei la momentul acela. E ușor de pe margine să arăți cu degetul”, a precizat Dumitru Tudosoiu.

„Fiecare a învățat câte ceva”

Rămâne de văzut dacă autoritățile locale sau naționale au învățat câte ceva despre situațiile neplăcute prezentate în toată țara, în urma organizării olimpiadelor. Însă, până la viitoarele concursuri naționale, Ministerul Educației a anunțat deja mici îmbunătățiri.

„Eu cred că fiecare a învățat câte ceva. Ministerul a suplimentat suma pe care o alocă fiecărui elev participant la olimpiadă. Un lucru care este super benefic pentru copii și pentru organizatori ca să nu fii pus în situații delicate, să ai bani la limită sau poate insuficienți în anumite condiții și să fii nevoit să rezolvi o problemă de asemenea anvergură. Un lucru important îl reprezintă opțiunea unei finanțări mai mare. Un  al doilea lucru important este că de acum încolo, garantat, niciun județ organizator, indiferent cât de repede se organizează, nu va risca niciun mic detaliu din organizarea respectivei olimpiade și se va preocupa foarte atent de unde pleacă copiii, unde ajung, condiții de cazare. Eu cred că lucrurile acestea vor trece într-o nouă etapă în toate județele țării, nu numai la Argeș”, a mai adăugat Dumitru Tudosoiu.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea