Detalii din dosarul lui Stelică Crăciun, în care este acuzat de violare a sediului profesional

# Inculpatul a depus la dosar o înregistrare audio-video, care cuprinde doar o parte din accident # S-a disjuns cauza

În luna martie, Stelian Crăciun a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de violare a sediului profesional. Inculpatul este acuzat că a intrat fără drept, pe 11 februarie, în Primăria Mioveni unde s-a iscat un conflict între acesta și primarul Ion Georgescu. Edilul de la Mioveni a sesizat organele de poliție despre acest incident, susținând că a fost agresat de Stelian Crăciun.

 

„În data de 11.02.2022, în jurul orei 21.10, inculpatul Crăciun Stelian a pătruns fără drept în incinta sediului Primăriei Orașului Mioveni, deplasându-se în zona biroului primarului Georgescu Ion care se afla la serviciu, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu iar, ulterior, la solicitarea expresă a persoanelor îndreptățite, respectiv a primarului Georgescu Ion și a polițistului local care asigura paza instituției, a refuzat inițial să părăsească incinta acestei instituții întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare a sediului profesional”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

 

În această săptămână, pe 25 mai, Judecătoria Pitești va stabili dacă se dispune începerea judecății cauzei.

Stelică Crăciun a stat doar două minute în Primăria Mioveni

Amintim că incidentul a avut loc în seara zilei de 11 februarie, când în biroul primarului de la Mioveni a intrat omul de afaceri Daniel Otobîcu, patronul unui restaurant din Piteşti. Respectivul s-a aşezat pe unul dintre fotolii, iar după câteva zeci de secunde, în biroul primarului a intrat şi Stelian Crăciun, deși Otobîcu îi spusese acestuia să îl aștepte la mașină știind că între el și primar există mai multe neînțelegeri.

„După aproximativ 40 de secunde, în incinta sediului Primăriei Orașului Mioveni a pătruns și inculpatul Crăciun Stelian care i-a arătat paznicului cu mâna dreaptă semnul OK… și care s-a dus spre biroul primarului, polițistul local crezând că este împreună cu prima persoană care se dusese deja în biroul primarului”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

La momentul apariției lui Stelică Crăciun în biroul său, primarul Ion Georgescu a chemat paznicul solicitând atât lui Otobîcu cât și lui Crăciun să părăsească sediul instituției. „Inculpatul Crăciun Stelian a ieșit din birou după primar, până pe holul Primăriei. Persoana vătămată Georgescu Ion s-a dus înapoi în biroul său (…), însă inculpatul Crăciun Stelian s-a reîntors în biroul primarului, pentru a doua oară, moment în care între cei doi s-a declanșat un conflict fizic și verbal”, se mai precizează în rechizitoriu. Din analiza imaginilor video de la Primăria Mioveni se poate constata că de când inculpatul a pătruns în incinta Primăriei și până a ieșit din sediu au trecut doar două minute.

De asemenea, menționăm că Stelică Crăciun a depus la dosarul cauzei o înregistrare audio-video, care surprinde doar momentul în care acesta a intrat a doua oară în biroul primarului. În urma cercetărilor, procurorii argeșeni au stabilit că inculpatul a pătruns fără drept în incinta Primăriei Mioveni. Stelică Crăciun a fost trimis în judecată pentru violarea sediului profesional.

Pe 2 mai, instanța a menținut măsura controlului judiciar, pentru alte 60 de zile, față de inculpat. Menționăm că s-a dispus și disjungerea cauzei. Cercetările continuă!

 

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea