Senatorul Narcis Mircescu: „În momentul de față nu mai există o majoritate PNL – USR în Consiliul Local Pitești”
Sâmbătă, 28 Mai 2022 13:28
Conducerea USR Argeș a vorbit, în prima conferință de presă organizată după alegerile parlamentare din 2020, despre situația din cadrul Consiliului Local Pitești. Conform acestora, coaliția de dreapta, formată din PNL – USR PLUS, nu mai deține majoritatea la Pitești.
Acesta a fost completat de parlamentarul Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR la nivel național, care consideră că în cei șapte consilieri locali liberali de la Pitești s-au format trei echipe distincte.
„Noi nu putem să facem ordine la PNL. E treaba lor să își facă ordine în echipă. Să vadă dacă vor să facă opoziție și aici sau dacă vor să facă blat și prietenie așa cum sunt la nivel național. Așa cum spunea colegul meu, președintele Narcis Mircescu, în momentul ăsta în cei șapte consilieri din PNL sunt trei echipe distincte și o parte din ei îi asigură majoritatea primarului Gentea atunci când are nevoie”, a precizat deputatul Ionuț Moșteanu.
A.V.