Cinci proiecte pentru programul de bugetare participativă. Alege-l pe cel mai interesant
Sâmbătă, 28 Mai 2022 13:33

Urmează să alegeți din următoarele cinci proiecte:
EXTINDERE, REMODELARE ȘI DOTARE PARC FĂGET: parcuri, spații verzi și locuri de joacă în cartier Trivale, strada Făget (fosta Groapă Picurici), în valoare de 400.000 RON;
Parcări ilegale – OUT, spațiu verde și pomi – IN: amenajare spații publice (mobilier stradal, iluminat public etc), în Exercițiu - Carpați, în valoare de 30.000 RON;
Într-o mare de asfalt, o oază de verdeață: Parcuri, spații verzi și locuri de joacă în Centru, lângă Casa Cărții în valoare de 10.000 RON;
Modernizare parc Prundu Depou bloc B31: Parcuri, spații verzi și locuri de joacă în Prundu Depou bloc B31 în valoare de 150.000 RON;
Amenajare teren multifuncțional pentru fotbal baschet tenis în spațiul viran de pe Str Cornel Chiriac : Parcuri, spații verzi și locuri de joacă, pe Strada Cornel Chiriac în valoare de 382.500 RON.
„Prin conceptul de ”Bugetare participativă” municipalitatea creează cadrul unei relaţii de parteneriat între administraţia publică şi cetăţeni, în vederea implicării acestora în mod activ, prin idei, sugestii, propuneri, la îmbunătățirea calității vieții la nivelul comunităţii locale. Cetăţenii sunt astfel încurajaţi să se implice în procesul de luare a deciziilor privind prioritaţile de investiţii de interes local,cu finanţare de la bugetul local”, transmite Primăria Pitești.
A.V.