Cristian Gentea a fost ales deputat al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

 

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a fost învestit, pe 9 iunie, deputat al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru mandatul 2022-2026!

Învestirea a avut loc la reședința arhiepiscopală din Curtea de Argeș, în prezența ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

„Sunt onorat de alegerea și învestirea ca Deputat al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru mandatul 2022-2026!Pentru mine, personal, este un mandat de responsabilitate! Sunt conștient că, în vremuri grele, încercate de globalizare, în care facem eforturi de echilibrare a nevoilor și intereselor universale cu valorile identitare, Biserica și administrația locală, susținute de instituțiile statului, pot găsi împreună cele mai bune soluții pentru un viitor stabil. Îmi doresc, pentru piteștenii pe care îi reprezint, să avem un mandat plin de realizări, urez succes colegilor deputați, putere și multă sănătate pentru a ne prezida Părintelui Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului!”, a precizat primarul Cristian Gentea.

Adunarea Eparhială este, potrivit Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, un „organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale Eparhiei”, format din „reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea Ierarhului locului”. Membrii ei, clerici si mireni, se aleg pe termen de patru ani și sunt în număr de 30.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea