Ion Mînzînă: „PSD vrea taxarea companiilor a căror cifră de afaceri este mai mare de 100 de milioane de euro”
Miercuri, 15 Iunie 2022 14:27
Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș, dorește taxarea companiilor a căror cifră de afaceri este mai mare de 100 de milioane de euro.
Aproape 330 de mari companii în România cu cifră de afaceri peste 100 de milioane de euro plătesc în medie cam 0,8% impozit pe profit. Adică mai puțin decât plătesc microîntreprinderile. Sunt bani pe care România îi pierde, sunt bani care dispar din economia autohtonă, deși sunt produși în țara noastră, cu resursa umană autohtonă! De asemenea, PSD vrea să impoziteze progresiv și așa numitele pensii speciale (pe care unii le doresc scoase, deși este aproape imposibil din rațiuni constituționale) și salariile bugetarilor care depășesc salariul președintelui. De ce se opun unii și alții? Care le este interesul? Au uitat ce au promis în campanie? Toți acești bani se vor duce în sănătate și în educație, două domenii vitale pentru existența și dezvoltarea oricărei țări! Să ne explice aceia care neagă din start orice șansă de a aduce bani în plus, de la anul, în aceste domenii. Să ne spună ei cum fac rost de bani! Oare tot din taxe pe companiile mici și mijlocii, pe angajații și pe firmele care se chinuie să reziste acestei crize, în timp ce coloșii economici își văd liniștiți de treabă și continue să verse, prin diverse mijloace, profiturile în paradisuri fiscale?”, a precizat Ion Mînzînă.