Peste 430 de membri ai Sanitas Argeş au cerut, în Piaţa Victoriei, rezolvarea problemelor salariale

Federația SANITAS a organizat, săptămâna trecută, cel mai mare miting post-pandemie, în semn de protest față de nedreptatea cu care guvernanții ar fi tratat categoriile profesionale din Sănătate și Asistență socială. Aproximativ 10.000 de membri SANITAS și-au manifestau public nemulțumirile în Piața Victoriei. Din județul Argeș au participat la manifestare 430 de persoane. Angajații din sistemul sanitar și cei din domeniul asistenței sociale au cerut, printre altele, creșterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor și plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată. „430 de membri ai Sanitas Argeş, de la toate categoriile profesionale din cele două sisteme, sănătate și asistență socială, au luat parte la acest miting. Am plecat din tot județul”, ne-a precizat Doina Fănică, preşedinte Sanitas Argeş.

 

La manifestare au fost aduşi oameni din toată ţara. Pe parcursul protestului, sindicaliştii au suflat în vuvuzele şi au agitat pancarte pe care scriau: „Eroi în pandemie, sclavi în civilie”, „Fie pace sau război, greul îl ducem tot noi”, „Pensii speciale voi vă daţi, Legea 153 nu o respectaţi”, „Salariul ce l-aţi promis, pentru noi e doar un vis!” etc.

 

Care sunt revendicările Sanitas:

1. Aplicarea corectă și în totalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate drepturile salariale cuvenite angajaților din Sănătate și din Asistență socială: creșterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor și plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată etc.;

2. Asigurarea finanțării voucherelor de vacanță de la bugetul de stat, pentru angajații din sănătate;

3. Eliminarea din Legea-cadru nr 153/2017 a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensațiilor, primelor, indemnizațiilor și a altor drepturi salariale pentru angajații din sănătate și asistență socială;

4. Rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorități prin PNRR în ceea ce privește buna guvernanță în sectorul public, cel puțin cele referitoare la principiile care vor sta la baza reformei sistemului public de salarizare.

Lista de revendicări a fost depusă la Guvern. O delegație Sanitas a fost primită de Marian Neacșu, secretarul general al guvernului, şi de Mihnea Claudiu Drumea, consilierul primului ministru. “Reprezentanții guvernului s-au angajat ca problemele legate de aplicarea Legii 153/2017, inclusiv eliminarea plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensațiilor, primelor, indemnizațiilor și a altor drepturi salariale pentru angajații din cele două domenii să reprezinte subiectul unei întâlniri ce va avea loc în perioada imediat următoare, întâlnire care va fi prezidată de premierul României. Partea guvernamentală a dat asigurări că acele creșteri salariale prevăzute de la 1 iulie 2022 prin legea de aprobare a O.U.G. 130/2021 vor fi acordate tuturor categoriilor de angajați din sănătate și asistență socială ale căror salarii nu sunt la nivelul maxim prevăzut de legea salarizării (infirmieri, brancardieri, personal tehnic, personal TESA, personal muncitor etc.). Legea, recent adoptată de Parlament, se află în acest moment în proces de promulgare.”, se arată într-un comunicat emis de Federaţia Sanitas.

Referitor la revendicarea SANITAS de a se asigura finanțarea voucherelor de vacanță de la bugetul de stat, pentru angajații din Sănătate, reprezentanții guvernului s-au angajat să prezinte acest subiect premierului, împreună cu posibile soluții de rezolvare.

Pentru soluționarea tuturor revendicărilor Federației SANITAS, se va organiza, în perioada următoare, o întâlnire prezidată la cel mai înalt nivel, cu reprezentanți ai guvernului de la ministerele de resort.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea