Unde se face testare gratuită pentru cancerul colorectal în Argeș

Încă de la sfârșitul anului trecut în Argeș este în derulare un program de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al leziunilor precanceroase colorectale. 12 500 de argeșeni cu vârste de la 50 de ani până la 74 de ani pot beneficia de testare în acest program. Testarea este gratuită!

„Se schimbă medicii din programul de testare gratuită pentru cancerul colorectal. 17 doctori din Argeș vor începe să facă această analiză. Ei îi vor înlocui pe cei cu care a început proiectul anul trecut. Pentru că vrem ca de acest program să poată beneficia cât mai mulți argeșeni, es-te nevoie și de o acoperire mai mare a județului. Astfel, după 6 luni schimbăm lista medicilor.

 

Imediat ce a început testarea în orașe, au fost multe solicitări așa că, după cum se vede și pe listă, sunt 5 doctori doar din Pitești. Dar, au intrat în program medici de familie și din Mioveni, Curtea de Argeș, Topoloveni sau Costești. Cancerul colorectal este pe primul loc al afecțiunilor oncologice în Argeș. 12 500 de argeșeni cu vârste de la 50 de ani până la 74 de ani pot benefi-cia de testare în acest program de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al lezi-unilor precanceroase colorectale. Instituția Prefectului județul Argeș sprijină activ proiectul „Furnizarea serviciilor de sanatate din programele de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II -Sud-Muntenia”, în cadrul PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN, în baza unui acord cu Institutul Clinic Fundeni și Fundația Renașterea.”, ”, precizează prefectul Radu Perianu.

 

Medicii implicați în programul de testare gratuită pentru cancerul colorectal

1. Localitate: Bogați; medic Toma Eliza; telefon 0248655234; Intervar orar în care se poate suna pentru programări: luni – vineri între 8-16;

2. Topoloveni: Tahas Claudiu – 0742128939 sau 0248667832; programare: joi: 14-20; luni, marți, miercuri și vineri: 8-14;

3. Boțești: Bucur Elena – 0751047700, programare: zilnic;

4. Costești: Urluianu Ioana – 0720286399, programare: Luni și miercuri- ora 12; Marți, joi și vineri: 8-14;

5. Cuca: Stancu Anișoara – 0766722075, programare: zilnic;

6. Bughea de Jos: Eșanu Nicoleta – 0746127507; programare: zilnic;

7. Valea Mare Pravăț: Andreescu Adriana – 0722402275, programare: zilnic;

8. Bogați: Corobtov Bogdan – 0248655350, programare de luni până vineri între 8-15;

9. Coșești: Bobocescu Luminița – 0745685898; programare: zilnic;

10. Curtea de Argeș: Marin Magdalena – 0727791978, programare: zilnic;

11. Mioveni: Bondoc Mihaela: 0766522760, programare: zilnic;

12. Pitești: Becheanu Natalia – 0762110576, programare: zilnic;

13. Pitești: Screciu Livia – 0755051661, programare: zilnic;

14. Pitești: Dumitrache Liliana – 0745026857, programare: zilnic;

15. Pitești: Catana Alina – 0724044794, programare: luni și miercuri-17.30-18.30; marți, joi și vineri - 13-14;

16. Pitești: Merișeanu Carmen – 0745251060, programare: zilnic;

17. Bârla: Ghițulescu Rodica – 0746152471, programare: zilnic.

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea