În atenția cadrelor didactice. Data acordării drepturilor de pensie, ca urmare a încheierii anului școlar

Potrivit reglementărilor legislative din sistemul de învăţământ preuniversitar anul şcolar începe la data de 1 septembrie anul curent şi se încheie la data de 31 august anul următor.

În consecinţă, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condiţiile de pensionare pe parcursul anului şcolar, se pensionează la data încheierii anului şcolar, respectiv la data de 31 august a anului curent, informează Casa Județeană de Pensii Argeș.

 

În situaţia în care, pentru anul şcolar următor, cadrul didactic nu mai beneficiază de menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare, nu i se mai aplică prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, fiind îndreptăţit la obţinerea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă.

 

„Având în vedere:

- dispoziţiile Legii nr. 263/2010 conform cărora, pensia pentru limită de vârstă se cuvine de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi se acordă la cerere.

- dispoziţiile Legii nr. 1/2011 conform cărora, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, se pensionează pentru limită de vârstă, anticipat şi anticipat parţial, la data încheierii anului şcolar în care împlineşte vârsta standard de pensionare sau, după caz, în situaţia pensiei anticipate şi anticipate parţială, vârsta standard redusă cu cel mult 5 ani.

Facem precizarea ca data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, anticipat şi anticipat partial este 1 septembrie 2022”, informează Casa Județeană de Pensii Argeș.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea