Comuna Bradu dispune de o creșă modernă, cu 40 de locuri

# Investiție de 2,4 milioane de lei

Din acest an, în comuna Bradu funcționează prima creșă dedicată copiilor sub vârsta de sub 3 ani. Un obiectiv realizat al primarului Dan Stroe care și-a propus să reducă astfel migrația elevilor către creșele, grădinițele și școlile din Pitești.

Noua creșă va oferi servicii integrate de îngrijire, supraveghere și educație timpurie celor 40 de copilași înscriși. 16 cadre didactice și personal auxiliar vor asigura educația și supravegherea micuților.


“Încă de la început am căutat soluții, împreună cu inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, cum să facem să oprim copiii să învețe la școlile din Bradu. La început am înființat grădinița cu program prelungit, un proiect de succes care a început cu 15 copii și iată că astăzi avem peste 130 de copii. Când am aflat că prin PNDL II avem posibilitatea să accesăm fonduri pentru această creșă, împreună cu echipa de la Primărie, am făcut proiectul care ne-a fost aprobat. Mă bucur că astfel putem asigura condiții deosebite copiilor noștri” – Dan Stroe, primar comuna Bradu.

Investiția a fost realizată prin PNDL II și a costat 2,4 milioane de lei, iar pentru dotări s-au alocat peste 240.000 de lei din bugetul local. Dotarea este făcută integral din bugetul Primăriei Bradu la cele mai înalte standarde. Suprafața utilă a construcției este 718,08 mp. Tot din bugetul local au fost amenajate spații verzi și un loc de joacă cu dotările aferente. Creșa este racordată la toate utilitățile necesare.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea