Atenție! Liberalul Daniel Constantin a depus prima interpelare din actualul mandat de parlamentar

Întâmplare unică până acum: parlamentarul Daniel Constantin a avut prima sa interpelare din actualul mandat. Deși are în spate un întreg istoric în Camera Deputaților, Daniel Constantin nu a fost niciodată printre cei energici, cu inițiativă. Iată însă că, acum, l-a luat la întrebări tocmai pe domnul ministru Daea… Petre Daea:

„Stimate domnule ministru,

La început de mandat, cunoscând preocuparea dumneavoastră de a continua investițiile prevăzute în Legea irigațiilor, adoptată în 2015, vă adresăm rugămintea să ne aduceți câteva lămuriri cu priviere la stadiul implementării prevederilor din această lege.

 

Programul prevedea refacerea infrastructurii principale până la finalul anului 2020, cu demararea în anul 2016. Departe de a fi gata, un sistem de irigații integrat, functional, și-ar fi dovedit utilitatea mai alesîn acest an, în condiții de secetă severă.

 

Având în vedere calitatea de inițiator al Legii 269/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, vă transmit următoarea întrebare:

Vă rog să-mi precizați calendarul investițiilor și al sumelor prevăzute de la bugetul de stat, defalcat pe ani, din momentul promulgării legii până în prezent, care a vizat refacerea sistemului de irigații (lucrări contractate, plăți efectuate). Solicit răspuns scris.

Daniel Constantin, Deputat PNL de Argeș”.

Așa cum spuneam mai sus, deputatul Daniel Constantin nu prea are cu ce se mândri la Palatul Parlamentului. În cifre privită, activitatea lui este una destul de sărăcăcioasă (asta ca să nu folosim alt cuvânt care se termină la fel): 1 (una!) luare de cuvânt – de fapt, depunerea jurământului; 14 inițiative legislative (din care 3 au devenit legi) și 1 (una!) interpelare.  Prin comparație, Simona Bucura-Oprescu (PSD) contabilizează: 51 luări de cuvânt, 42 de propuneri legislative (din care 7 au devenit legi), 8 întrebări și interpelări și 6 moțiuni.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea