Fostul manager al Teatrului Davila a devenit inspector școlar pentru minoritatea italiană

Felix Goldbach, fostul manager al Teatrului Alexandru Davila din Pitești, a fost numit inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Târgovișteanul Felix Goldbach a devenit, de la 1 septembrie, inspector școlar pentru minoritatea italiană, în urma recomandării Asociației Italienilor din România, cu susținerea deputatului minorității italiene, av. Andi Gabriel Grosaru, și cu avizul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale!

Felix Goldbach este doctor în muzică, lector la Universitatea Valahia, și un instrumentist apreciat în domeniu.  De asemenea, acesta a mai fost încadrat în funcția de inspector școlar în perioadele: 21.09.2015-31.08.2017 – inspector școlar pentru minorități naționale; 1.09.2017-31.08ș2018 – inspector școlar pentru învățământ particular și alternative educaționale; 1.09.2018-31.08.2019 – inspector școlar pentru monitorizarea programelor pentru accesul la educație.

 

"Este o onoare pentru mine să revin la Inspectoratul Școlar al Capitalei. Știu că am făcut o treabă bună oriunde mi-am desfășurat activitatea și sunt încredințat că nici aici nu voi dezamăgi încrederea acordată", ne-a precizat Felix Goldbach.

Iar din calitatea de inspector școlar, Felix Goldbach a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Liceului Teoretic "Dante Alighieri" din București. „Mulțumesc invitației conducerii Liceului Teoretic "Dante Alighieri" din București, în special doamnei director Dan Maria, dar și domnului deputat al minorităţii italiene Andi-Gabriel Grosaru, de a lua parte la festivitatea de deschidere a noului an școlar, în calitate de inspector școlar pentru minoritatea italiană! Le urez succes tuturor elevilor și cadrelor didactice, în obiectivele propuse și îi asigur de tot sprijinul meu!”, a precizat, pe Facebook, Felix Goldbach.

Amintim că acesta a rezistat doar un an în fruntea Teatrului Davila din Pitești. Contractul de manager al lui Felix Goldbach a încetat de la 1 aprilie 2022, cu acordul părților.

 

 

 

 

 

 

 

A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea