Profesorii vor primi salarii de minim 4000 de lei!

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă veşti bune petru cadrele didactice! Salariile dascălilor vor creşte semnificativ, astfel că dascălii ar putea primi salarii de minim 4000 de lei. Dar cum de ani de zile profesorilor li se promite şi luna de pe cer, iar Educaţia e tot o Cenuşăreasă, e greu de crezut că ministrul spune adevărul până la capăt. Unde mai punem că ne paşte o criză economică zdravănă, iar guvernanţii noştri, abia dacă vor găsi ceva bănuţi prin puşculiţă.

Mai mult, Cîmpeanu nu a avansat o dată la care ar putea creşte salariile, deci nu ştie în care viitor se vor mări salariile profesorilor din România.

 

„Statutul de cadru didactic este atractiv din perspectiva proiectului legii. În acest proiect de lege este prevăzut faptul că niciun profesor din România, învățător sau educator, nu va putea avea, prin lege, un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie. Dacă ne raportăm la acest moment, salariul mediu net pe economie este de 4.000 de lei pe lună. Un alt avantaj este stabilitatea, un alt avantaj e constituit, și trebuie să spunem lucrurilor pe nume, de perioada de vacanță, care este puțin mai mare decât în alte domenii.

 

Sunt o serie de avantaje pe care dorim să le susținem, pentru că ele trebuie să fie un factor puternic de atractivitate pentru profesia didactică. Dacă vrem să schimbăm lucrurile, pentru toți copiii acestei țări, în bine, trebuie să investim și să redăm prestigiul cadrului didactic. Ca să avem cadre didactice printre cei mai buni absolvenți ai universităților românești, trebuie să-i atragem, inclusiv din perspectivă salarială, dar nu numai. În momentul de față, 2.400-2.500 de lei, cât are un profesor debutant, nu este un salariu atractiv pentru un șef de promoție dintr-o universitate românească. Vorbim de minim 4.000 de lei, iar proiectul de lege propune raportare la fiecare an fiscal încheiat“, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu, la DCNews.ro.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea