CLIPA DE LITERATURĂ. Două romane de ficțiune și refacerea celulei ”Albaștrii”

Tot mai rare lansările de carte reușite, adică a acelora susținute critic în fața unui public. Recenta prezentare-lansare (13 septembrie) a celor două cărți de proză ale lui Ion Toma Ionescu, de la Biblioteca Județeană Argeș, a stricat însă regula lansărilor leneșe pentru că evenimentul, coordonat de poeta Denisa Popescu, a fost reușit atât în partea sa critică, cât și a efectului obținut.
Despre cele două cărți de proză ale scriitorului din Pitești, Casa roșie și Tobârlanii, apărute în colecția Jurnalul cărților esențiale, a Editurii HOFFMAN (2021), fără sediu, după cum vedem în datele tehnice ale volumelor, au vorbit Denisa Popescu, Magda Grigore, Allora Albulescu Șerp, Liana Popa și, din barca ascultătorilor, Aurel Sibiceanu.

Allora Albulescu Șerp opinează că „Ion Toma Ionescu este un scriitor adevărat”, fiind surprinsă de apariția unor volume de proză, pentru că Ionescu a debutat cu volume de versuri. Tot ea apreciază râvna autorului de a-și face reclamă pe blogul (globul?) său „Pasărea ceții”, unde îi laudă pe cei care îl invită la evenimente literare în țară (normal!) și îi cearcă pe cei care îi critică cărțile (normal!).
D-na Liliana Popa, modelatoarea grupării bucureștene „Poeții cetății”, consideră că „Ion Toma Ionescu este un creator adevărat. El scrie în așa fel încât îți lasă impresia că personajele cărților sale sunt reale. Îl compar, de ici pe colo, cu Zaharia Stancu și Marin Preda. Nu este membru al Uniunii Scriitorilor, dar această instituție este în afara legii.”
- Asta nu este adevărat!, sare din banca sa de ascultător atent Aurel Sibiceanu. Uniunea Scriitorilor este legală! Nu mai faceți publice asemenea lucruri!
- Așa știe toată lumea - se apără doamna Liliana.
Probabil că și cele peste 60 de procese ale USR au contribuit la imaginea negativă a Uniunii. În același sens cu Sibiceanu pledează și Jean Dumitrașcu, secretarul Filialei Pitești a USR.
În fine, în discursul său, A. Sibiceanu amintește și de dosarul său scos de la AFCN, în trei volume masive, din care n-a publicat, de 15 ani de când l-a obținut și până acum, nici 3 pagini, de teamă să nu-i deranjeze pe băieții care îi făceau rapoarte de bună purtare, îi răscoleau casa și îi numărau paharele de vodkă și versurile care călcau linia roșie; băieți care primeau note informative chiar de la colegii săi scriitorii, declară Sibiceanu: „în dosarul de la AFCN sunt dovezi că eram batjocorit (turnat?) chiar de scriitorii din Pitești.”
Dar Sibiceanu nu a publicat niciun nume, niciun document din sutele de pagini ale dosarului de la AFCN, care doarme în rafturile bibliotecii sale, între Rdu Gyr și Adrian Păunescu. El nu vrea să îi deranjeze nicicum pe cei care i-au făcut zile fripte. Mâine-poimâine poate să apară braț la braț cu o veche cunoștință sau la o Stolicinaia, în una din cârciumile moderne de care s-a umplut Strada Mare, printre covrigăriile foamei și înghețata la cornet… El a ajuns la o mare înțelepciune și a dobândit duhul blândeții veșnice. De ce și-a mai scos, atunci, dosarele de la AFCN? Ca să le admire grafia? Ca să le lase moștenire? Ca să sporească fondul Bibliotecii orașului? Greu de spus.   
În discursul său de la Bibliotecă, el ne-a amintit de prigoana Imperiului Roman asupra zeloților, de românii trimiși în linia întâi în țara prietenă, de cele 140 de biserici românești închise de prietenii noștri, de lipsa școlilor în limba română… „Trebuie să luptăm, nu să tăcem!”, a spus în final pașnicul A. Sibiceanu, care nu ne-a arătat nicio filă din dosarul urmăririi sale. Iată o altă atitudine. Numai dosarul său de la AFCN rămâne în continuare secret…  
Poeta Denisa Popescu observă că „Ionescu este un scriitor offline. Azi se scrie așa cum este la modă. El scrie însă despre ce a înțeles el din viață, despre ceea ce cunoaște chiar el. Lui îi place să scrie. Pentru Ionescu scrisul e un drog. El scrie pentru a afla cine este cu adevărat”.
Dar iată și declarația autorului (ITI): „Eu scriu din ce am trăit. Uneori torn și puțină magie. Peste asta, aș spune că stăpânesc tehnica montajului cinematografic, care mi-a folosit în ambele volume. Am publicat zece cărți de poezie și zece cărți de proză. Mi s-a spus că nu pot fi primit în Uniunea Scriitorilor pentru că nu m-am hotărât dacă sunt poet sau prozator...”

 

Celula ”Albaștrii”

Dar înainte de acest frumos vis, care are calitatea de a mări în mod miraculos pensia, trebuie amintit aici că I.T. Ionescu s-a lăsat de scris de pe la 20 de ani, după un episod dureros, traumatizant cu Secu, iar nu din propria voință. Și s-a reapucat de scris după pensionare. Iar de la pensionare (1995) și până astăzi a editat cele 20 de cărți, într-o mare furie de a recupera pauza în care a fost un foarte conștiincios slujbaș la Fabrica de Automobile Dacia din Colibași…
Oricum, toate spaimele și visele albastre ale tinereții lui Ion Toma Ionescu sunt consemnate în două volume, Albaștrii (Ed. Paralela 45, 2011) și Albaștrii. Dosarul (Ed. Detectiv literar, 2018), în care autorul ne povestește aventura sa și a prietenilor săi din celula Albaștrii, cu Secu.
În fine, tinerii de acum aproape 45-50 de ani, care puseseră de un cenaclu literar numit Albaștrii, s-au pomenit săltați într-o bună (?) zi de băieții cu stele ascunse, care apărau cu sârg onoarea partidului roșu. Așa a fost adusă gruparea sau celula de tineri scriitori albaștrii, „la sediu”, unde a fost speriată bine și, în final, judecată public la Casa de Cultură a Studenților, întru reeducarea tinerilor scăpați de sub control Partidului și pentru a da o pildă celor care prin versurile lor puneau în pericol idealurile roșii. Tot atunci unii dintre albaștrii au fost convinși să devină informatori. Așa erau vremurile…
Observ la I.T. Ionescu o evoluție epică și mai ales a conștiinței, pentru că dacă în primul volum Albaștrii (Ed. Paralela 45, 2011) șterge chiar el cu carioca neagră, din lista pe care o primește de la AFCN, numele reale ale prietenilor săi albaștri deveniți informatori ai organelor, în cel de-al doilea volum, Albaștrii. Dosarul (Ed. Detectiv literar, 2018), care este o rescriere a primei cărți a trădărilor albastre, el se hotărăște, în fine, să dea numele reale ale șoptitorilor. O parte dintre prietenii tinereții lui ITI asistă astăzi la lansarea cărților sale de ficțiune. În plan secund, lansarea de carte este vrând-nevrând și o întâlnire, după atâția ani, a notelor informative de altă dată.  
xxx
Iată „povești de demult”, în care unii tineri au fost aproape distruși sufletește, alții transformați în informatori silitori, așa încât cine mai știe cu cine dai astăzi mâna când te plimbi prin urbea Piteștilor, pe Strada Mare, printre bodegile elegante, covrigăriile de firmă cu șervețel sau frumoasele bănci de metal galbene. Cine mai știe cui îți mai verși sufletul, la umbra lalelei inoxidabile.  
Cred că ITI este îndeosebi autorul acestor două cărți document, Albaștrii (Ed. Paralela 45, 2011) și Albaștrii. Dosarul (Ed. Detectiv literar, 2018); poate și a Tobârlanilor, poate și a Casei roșii. Tobârlanii (ce bine sună fără ț!) este un roman realist-ficțional reluat a treia oară, ca semn al programului de desăvârșire epică al autorului, albastrul Ion Toma Ionescu, susținut în lansarea cărților de asistența prietenilor săi albaștrii. Sau Celula Albaștrilor a fost refăcută doar pentru câteva clipe?   
Virgil DIACONU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea