Două firme din Argeş, campioane la contracte cu statul, prin programul PNRR!

Până în luna septembrie a acestui an, 87 milioane de lei au fost împărțite de zeci de primării din ţară la numai câteva  firme de consultanță care se ocupă de  accesarea fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Două dintre aceste societăţi sunt din Argeş şi ocupă locurile doi şi trei - într-un clasament publicat de Presshub.ro, şi realizat de pagina de Facebook a comunitații „Banii nostri” - în ceea ce priveşte sumele de bani care le-au intrat în conturi, graţie PNRR-ului, dar şi a primarilor care le-au contractat. Este vorba despre Green Building Structure SRL, firmă din comuna Teiu, şi Acord Consulting Fond SRL, firmă din comuna Mozăceni.

În 2021, Green Building Structure SRL avea un singur angajat și obiect principal de activitate „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, potrivit sursei citate. Administrator este Dumitru Moise, fost consilier județean PNL în perioada 2012-2016.
Iar afacerile au mers ca pe roate în 2022, când firma lui Moise a semnat contracte de 4,3 milioane de lei, mai ales cu primării din Argeş, conduse de liberali. Contractele au legătură cu servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice sau  servicii de consultanță în proiectare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Despre acest subiect puteți citi aici și aici.


Tot din Argeş, firma Acord Consulting Fond SRL este deţinută de Graziana Mihaela Pană din comuna Mozăceni Vale şi are tot un singur angajat. În 2022,  a încasat din consultanța pentru PNRR/PNDR suma de 2.685.534 de lei. Societatea a prestat pentru clienţi din zona rurală a județelor Olt, Argeș și Teleorman. Potrivit Presshub.ro, valoarea contractelor se situează între 5.000 și 130.000 de lei.
Acord Consulting Fond SRL  a avut anul trecut o cifră de afaceri de 648.000 de lei şi un profit de 411.000 de lei.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea