„ROD CU SPOR” - Târg de meșteșuguri și produse tradiționale la Muzeul Golești

# Intrarea este liberă

Consiliul Județean Argeș organizează, în perioada 30 septembrie - 2 octombrie 2022, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale în Argeș “ROD CU SPOR”. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 30 septembrie, ora 13.00, la Muzeul Golești.

Târgul, aflat la prima ediție, își propune să încurajeze consumul produselor românești mijlocind întâlnirea dintre producători și consumatori, dar și să promoveze produselor românești, tradițiile și obiceiurilor noastre.

Peste 60 de producători din Argeș și din județele învecinate vin cu cele mai bune produse din carne, cu lactate, fructe și legume. Aceștia vor aduce, spre vânzare, fructe și legume de sezon, conserve de toamnă - murături, zacuscă și dulceață -, preparate din carne, lactate și brânzeturi, produse de panificație și patiserie, produse apicole, must și vin.

De asemenea, vizitatorii vor putea întâlni la Târg meșteri populari care vor realiza ateliere demonstrative de țesut, cusut, olărit, sculptură, păpuși, pictură pe sticlă/ lemn și cărora le vor putea cumpăra produsele autentice românești. Intrarea este liberă!

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Argeș, sub egida Comitetului de Masiv al Grupei de munți Făgăraș! Vă așteptăm la Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale în Argeș “ROD CU SPOR”!

Programul Târgului de meșteșuguri și produse tradiționale

Vineri, 30 septembrie

Ora 12.30- Suită instrumentală Doina Argeșului

Ora 13.00 - Deschidere oficială. Discursuri oficialități

Ora 13.15 – Moment artistic susținut de Elisabeta Turcu Juverdeanu, Doina Argeșului și artiștii Centrului Județean de Cultură și Arte.

Ora 13.30 - Vizitarea expozițiilor de meșteșuguri și produse tradiționale de către oficialitățile prezente la eveniment. Degustare produse.

Ora 15.00 – Deplasare în teren a invitaților, vizită la 2 producători din localitățile Priboieni și Leordeni- Argeș ;

Ora 19.00 – Închiderea Târgului.


Sâmbătă, 1  octombrie

Ora 10.00 – Deschiderea Târgului. Desfășurarea activităților specifice Târgului de produse agroalimentare.

Ora 12.00 – 15.00 – Program artistic susținut de artiștii Centrului Județean de Cultură și Arte

Ora 19.00 – Închiderea Târgului.


Duminică, 2 octombrie

Ora: 10.00 – Deschiderea Târgului. Desfășurarea activităților specifice Târgului de produse agroalimentare

Ora 12.00 – 14.00 – Program artistic susținut de artiștii Centrului Județean de Cultură și Arte

Ora 17.00 – Închiderea evenimentului

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea