CLIPA DE LITERATURĂ. O franțuzoaică întoarsă acasă în urbea piteștilor sau Magia unei seri de muzică…

Cristiana ESO este un personaj straniu. Este născută (cred) în Pitești, probabil că acum 45 de ani. A plecat de aici la 10 ani în Franța, a  absolvit Facultatea de litere din Nancy, este soprană la Opera din Limoges, vorbește, după 35 de ani de viețuire în Franța, foarte bine limba franceză și, curios, foarte bine limba română, fapt uimitor, pentru că un amic al meu, la 30 de ani, își cam uitase limba maternă numai după cinci-șase ani de stat în Italia… Cristiana a jucat în filmul muzical pentru televiziune, Peştele verde (în regia lui Dumitru Cucu, muzica Dumitru Lupu, 2006), a scris în franceză spectacole muzicale pentru tineret, este pasionată de pictură și muzică barocă, este creștină într-o țară catolică, practică meditația buddhistă și face curte poeziei în două limbi: franceza și româna…

 

Cristiana ESO a editat trei cărți de versuri – Carte pentru Oma El, (2001), Ordinea precisă a întâmplării – La Mécanique du hasard (2004) şi Înălţarea – L’Assomption (2006) la editura Ex Ponto –, a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în poezie (2002), este membră a Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2009. După cum se vede, Cristiana este deschisă spre muzică de operă, teatru, poezie, creștinism, meditație buddhistă. Un om de artă, am spune.

 

# Preocupările și personalitatea Cristianei Eso au fost prezentate miercuri, 12 octombrie, la Biblioteca Județeană Argeș, de către Denisa Popescu și Allora Albulescu.

Poeta Denisa Popescu a remarcat în cărțile de versuri ale Cristianei un vocabular mai puțin obișnuit în arta poeziei. De pildă, e puțin probabil ca un cititor de poezie să știe ce înseamnă cuvintele Hapax și Amanda, iar Denisa Popescu ne-a mărturisit că le-a căutat în dicționar. De exemplu, Amanda ar însemna „cine ar trebui să iubească”. Interesant! Dar de ce nu putem să scriem direct:

Cine ar trebui să te iubească, floare de cireș,

femeie floare de cireș, care ți-ai făcut cuibul

pe ramura singurătății mele?

(Versurile îmi aparțin). Oricum, iată și concluzia, pertinentă, a Denisei Popescu, referitoare la poezia Cristianei din volumul Artizanii invizibilului, „acestea sunt versuri asupra cărora trebuie să revii. Cristiana scrie o poezie care te obligă să ai cultură. Cristiana face o reverență cuvintelor. Pentru că ele, cuvintele, sunt artizanii invizibilului.” De altfel, cele două cuvinte neobișnuite aparțin volumului Artizanii invizibilului…

De la Allora Albulescu aflăm că „autoarea este o persoană solară”, că „mitologia păgână și creștină i-a amprentat fiecare poem”, că „din acest volum răzbate o personalitate împlinită” și că „aici există multă emoție. Fiecare poem e o bijuterie bine șlefuită. În această poezie există un păienjeniș de simboluri și semne”, mai spune, între altele, Allora.

 

# Pentru mine, „bijuteria bine șlefuită”, deci împlinirea Cristianei Eso se află în muzică, în cele nouă sau zece piese (arii?) de operă pe care le-a interpretat cu o voce puternică, neașteptat de modulată și sensibilă. Aici a stat, de altfel magia serii. Cele câteva poezii citite mi s-au părut reci și mai puțin vibrante.

Sofia BUTARU, elevă la Liceul de Artă Dinu Lipatti, „mica” și marea violonistă, a fost impresionantă prin modul în care a executat cele câteva piese.

Cristiana Eso a revenit, după 35 de ani, pentru câteva zile, în orașul natal. Asta înseamnă doar o clipă, o clipă în care ea nu mai știe aproape pe nimeni de aici și nu are, cred, nicio idee despre suflarea culturală a urbei. În curând se va întoarce în țara familiei sale tinere.

Spre sfârșitul întâlnirii, Cristiana ne-a făcut această mărturisire: „visez în limba franceză, dar uneori visez locurile copilăriei: casa, școala…”

Virgil Diaconu

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea