Eu! Ba eu! Alina Gorghiu și Ionuț Moșteanu s-au întrecut în declarații privind proiectul „Fără penali în funcții publice”

Camera Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, două iniţiative legislative care prevăd interdicţia persoanelor care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate, pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, de a candida şi de a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.

Aceste inițiative au creat extaz în declarațiile liderilor PNL Argeș și USR Argeș. Senatoarea Alina Gorghiu și deputatul Ionuț Moșteanu s-au întrecut în declarații care mai de care mai pompoase.

Președinta liberalilor argeșeni susține că legile au fost initiate de ea și de partidul său, în timp ce vicepreședintele USR susține că inițiativa lor „Fără Penali” a fost cea care a pus presiune pe politicieni.

Gorghiu: „Campania USR cu „Fără penali în funcții publice” de modificare a Constituției rămâne fără obiect”

„Cel mai important criteriu de integritate autoimpus al PNL pentru alegeri devine acum literă de lege pentru toate partidele. Condamnații penal nu vor mai putea candida la alegeri. De orice fel: locale, parlamentare și prezidențiale! Tot acum s-a mai aprobat un proiect de lege la care am fost coinițiator, alături de colegi PNL, USR și PSD. Și care prevedea inițial că nu pot fi aleși în alegerile parlamentare și locale, persoanele condamnate definitiv pentru infracțiuni contra vieții, contra libertății persoanei, contra libertății și identității sexuale și rele tratamente aplicate minorului. Forma finală adoptată este însă mult îmbunătățită, pe modelul din proiectele PNL, în sensul că persoanele condamnate pentru infracțiuni cu intenție nu pot depune candidaturi și nu pot fi alese nici la locale, nici la parlamentare, nici la prezidențiale. Mulțumesc colegei mele, deputata Diana Morar, pentru că s-a bătut ca legea asta să iasă în forma aceasta. PSD, votând aceste legi, a recunoscut că a greșit mult în trecut împotrivindu-se unui lucru dorit de societate, fără condamnați în funcții publice. Iar campania USR cu „Fără penali în funcții publice” de modificarea Constituției rămâne fără obiect. Pentru că, acum, prin legile inițiate de mine și PNL, avem garanția că în Parlament și în alte funcții publice nu vor mai ajunge persoane al căror trecut îi ajunge adesea din urmă. Vin târziu toate aceste modificări legislative? Nu, vin fix înainte de un 2024 complicat, cu toate tipurile de alegeri. Și bine ar fi să nu fie niciun român naiv, nici dispus să deschidă ușa către fake-news sau să accepte predici politicianiste. Era timpul să facem din criterii elementare de integritate literă de lege”, a postat, pe Facebook, Alina Gorghiu.

Ionuț Moșteanu: „Este victoria de etapă a celor care ați semnat inițiativa Fără Penali!”

„Semnăturile voastre pentru Fără Penali au creat o presiune uriașă asupra politicienilor. Peste 20.000 de piteșteni, peste 30.000 de argeșeni și peste un milion de români ați semnat pentru „Fără Penali în Funcții Publice”. Datorită vouă, astăzi am adoptat în Parlament proiectul de lege al USR care interzice penalilor să candideze pentru primării și Consilii Județene. Proiectul vine după alte două legi votate de USR, care interzic penalilor să mai ocupe funcția de Președinte și cea de Parlamentar. Sunt cele mai importante funcții în stat.  Nu vor vot pe introducerea Fără Penali în Constituție, așa că am introdus interdicțiile în legi. Însă nu ne oprim aici. Este obligatoriu să revizuim Constituția, așa cum au cerut peste 1 milion de români. Trebuie să scrie și în Constituție ce am reușit să scriem în lege. Referendumul „Fără Penali” este în continuare blocat de PSD și PNL la Senat. Mulțumim pentru semnături! Este victoria de etapă a celor care ați semnat inițiativa „Fără Penali!”. Continuăm!”, a precizat deputatul Ionuț Moșteanu.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea