Un nou caz similar cu Bulevardul Pardon, la Câmpulung. Bloc de locuințe sociale - construit ilegal

Situația se repetă la Câmpulung! Prefectul Radu Perianu a cerut în instanţă anularea autorizaţiei de construcţie a Bulevardului Pardon, după un control al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), care constata în martie 2022 nereguli în documentația necesară realizării investiției. La câteva luni distanță, prefectul susține că la Câmpulung a apărut o nouă situație de nelegalitate. Și tot în urma sesizării ISC. Primărița Elena Lasconi a fost amendată cu 10.000 de lei.

 

„Din păcate, avem o altă situație de nelegalitate tot la Câmpulung. Primăria a emis o autorizație de construire a unui bloc de locuințe sociale fără să obțină înainte multe dintre documentele obligatorii în astfel de cazuri. Nu o spun eu, ci este scris negru pe alb într-o adresă venită de la Inspectoratul Județean în Construcții pe data de 25 august 2022. Primarul municipiului Câmpulung Muscel a fost amendat cu 10 mii de lei pentru fapte ce constituie contravenții la normele legale privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Inspectorii spun că autorizația de construire a fost emisă în afara termenului legal, că cererea pentru emiterea autorizației nu conține lista avizelor, acordurilor, studiilor de specialitate, că nu a fost solicitat avizul serviciului deconcentrate al autorității centrale privind protecția sănătății populației și cel al M.A.I Poliția Locală- Biroul Rutier.

 

Pe 27 septembrie am cerut instituției de control să îmi transmită dacă sunt lucruri ce pot fi remediate pentru că intenționam să nu mai ajungem în instanță. Răspunsul a fost negativ! “Vă comunicăm faptul că au fost constate neconformități care nu pot fi remediate prin completare”, a spus Inspectoratul Județean în Construcții. Am ajuns în aceeași situație de care m-am lovit și în 2021, cu bulevardul.”, a transmis prefectul Radu Perianu.
Prefectura Argeș ar putea să deschidă un nou proces de anulare a autorizației de construire. „Din păcate situația se repetă și vă pot spune că Instiuția Prefectului a fost sesizată din nou de Inspectoratul  de Stat în Construcții cu solicitarea de a se promova o acțiune de anularea autorizației de construire pentru niște blocuri sociale începute de doamna primar a orașului Câmpulung”, a precizat prefectul județului Argeș.

Elena Lasconi a contestat amenda în instanță

În schimb, Elena Lasconi, primarul municipiului Câmpulung, consideră că este o victimă. Aceasta a contestat în instanță amenda acordată. Deși ISC susține că neconformitățile descoperite nu pot fi remediate prin completare, edilul susține că ar fi remediat deja situația.
„Prefectul este un mincinos. Îmi mențin această declarație! E adevărat că am avut un control de la ISC și o să mai avem în continuare controale de la ISC și de la toate instituțiile statului controlate de vechea clasă politică pentru că e important să nu faci. Pentru că ei nu fac! E adevărat că a fost un control la blocul de locuințe sociale, unde existau două avize pe care deja le avem și am informat deja ISC-ul. De exemplu: au cerut un aviz de la poliția rutieră, deși noi aveam un aviz al comisiei de circulație. Au spus că nu era bun, că trebuia de la poliția județeană, am făcut și lucrul acesta. Probabil că dacă nu găseau aceste două avize spuneau că nu aveam aviz de la SRI sau te miri de unde, poate mai găseau ei încă un aviz. Noi am făcut obiecțiuni atunci când a venit controlul pentru că nu putem să contestăm procesul verbal al ISC-ului. Nu putem să contestăm o constatare. Eu am contestat o amendă, pentru că mi-au dat o amendă de 10.000, au ales-o pe cea mai mare. Am contestat-o în instanță și eu cred că mai mult ca sigur o să câștig. Dar ei vor să tărăgănăm lucrurile”, ne-a precizat Elena Lasconi.

Elena Lasconi: „ISC-ul a făcut un abuz!”

Primărița de la Câmpulung susține că Inspectoratul Județean în Construcții Argeș face un abuz când susține că neconformitățile de la blocul de locuințe sociale nu mai pot fi remediate prin completare.
„ISC-ul a făcut un abuz și eu nu o să mă las pentru că legea este și pentru mine. Și aici este vorba despre o comunitate, nu e vorba despre persoana Elena Lasconi. Este un abuz pe care l-a făcut ISC-ul pentru că deja am prezentat aceste două avize pe care ei atâta au încercat să găsească ceva. Avem și aceste două avize. Am informat ISC-ul, am informat Prefectura. Probabil că o să facă iar acțiune în contencios. O să motiveze că ei nu au ce să facă că trebuie să facă asta. E evident că ISC-ul a făcut la Bulevardul Pardon iarăși un abuz, și prefectul a continuat să facă un abuz. Și eu nu o să mă las! Credeți-mă! Sunt sigur că o să câștigăm acest proces!”, a precizat primarul de la Câmpulung.
De asemenea, procesul privind Bulevardul Pardon continuă la Tribunalul Argeș. Următorul termen de judecată a fost stabilit pe 10 noiembrie, când se va decide dacă se admite cererea de intervenție a UAT Câmpulung.

„Se judecă! Pe data de 10 noiembrie o să vedem dacă ne va admite (instanța n. red.) cererea de intervenție a UAT-ului pentru că e o normalitate ca UAT-ul să fie parte în proces pentru că el este beneficiarul. Eu nu mă judec pentru tarlaua din curtea mea! Este vorba despre Bulevardul Pardon, despre faptul că dacă noi ne judecăm și intrăm parte în proces se poate menține autorizația, pentru că o să câștigăm asta. E important să fim parte în proces. Să vedem ce decide instanța. Eu am mare încredere în instanța de judecată”, a mai precizat Elena Lasconi.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea