Dosarul vaccinărilor fictive în Argeș. Și-au recunoscut faptele

Continuă cercetările în dosarele vaccinărilor fictive din Argeș. Deși procurorii argeșeni au deschis mai multe dosare penale, în care se fac cercetări asupra unor persoane acuzate că pretindeau sau ofereau, după caz, diverse sume de bani pentru a elibera sau primi certificat verde, până în acest moment niciunul nu a fost trimis în judecată. Vaccinarea la chiuvetă ar fi avut loc în mai multe centre din județ. Este vorba de un centru de vaccinare din Mioveni, unul din Mărăcineni și la cel din comuna Bradu. Recent, au fost încheiate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș trei acorduri de recunoaștere a vinovăției în dosarul vaccinărilor fictive de la Centrul de vaccinare Bradu.

Au primit câte 10 luni de închisoare, cu suspendare

Cercetările în acest caz ar fi plecat tocmai de la un denunț făcut de medicul coordonator al centrului de la Bradu care acuza un registrator, pe Dănuț Costin I., că ar fi eliberat în mod fictiv atât certificate cât și vouchere unor persoane care nu ar fi urmat schema de vaccin. Pe 23 mai 2022, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura arestului preventiv, într-un dosar în care avea calitatea de suspect. În cauză procurorii efectuau cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals informatic, abuz în serviciu, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

„În fapt, suspectul, în calitate de registrator în cadrul unui centru de vaccinare din județul Argeș, având ca atribuții înregistrarea în baza de date RENV (Registrul Electronic Național de Vaccinare) a persoanelor care se vaccinează anti-Covid, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2021 – februarie 2022, a pretins și primit diferite sume de bani, dar şi foloase materiale (voucherele aferente vaccinării), pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să ateste informatic, în mod fals, vaccinarea împotriva COVID 19 în Registrul persoanelor vaccinate (RENV) a mai multor persoane care în fapt nu s-au vaccinat, nefiindu-le administrat serul de imunizare, acestea figurând ulterior în RENV ca fiind vaccinate.”, se arată într-un comunicat emis, în acea perioadă, de Direcţia Generală Anticorupţie.

În calitate de registrator la Centrul de vaccinare Bradu, Dănuț I. ar fi primit sume cuprinse între 200 lei și 500 de lei sau chiar voucherele aferente vaccinării pentru a atesta fictiv vaccinarea a 22 de persoane. Trei dintre aceștia și-au recunoscut vina și au formulat, prin avocați, cereri de încheiere a unor acorduri de recunoaștere a vinovăției privind infracțiunea de  complicitate la fals informatic. În toate cele trei cazuri s-au stabilit pedepse de 10 luni de închisoare, convenindu-se ca aplicarea pedepselor să fie amânate, fiecare având câte un termen de supraveghere de doi ani. Cele trei persoane au recunoscut procurorilor că a pus la dispoziția registratorului Dănuț I., de la Centrul de vaccinare Bradu, datele lor de identificare pentru a fi utilizate ulterior în vederea obținerii unor certificate de vaccinare deși nu le erau administrate serurile de imunizare. Procurorii au dispus sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției. Astfel că, pe 12 ianuarie, cei trei vor ajunge în fața judecătorilor de la Judecătoria Pitești care vor stabili dacă vor admite acordurile. Urmează ca în perioada următoare procurorii să finalizeze cercetările și în ceea ce îi privește pe ceilalți suspecți din dosar.

Nici asistentele medicale acuzate de vaccinări fictive nu au fost trimise în judecată

De asemenea, într-un alt dosar penal, în care se fac cercetări pentru vaccinări fictive, sunt vizate două asistente medicale, care au și fost arestate preventiv, în urma unui flagrant delict, organizat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş pe 31 martie 2022. Acestea ar fi eliberat, în fals, în beneficiul mai multor persoane, adeverințe de vaccinare COVID, fără a administra serul de imunizare.

„Din cercetări s-a stabilit că, în contextul situației epidemiologice SARS-CoV-2, contra unor foloase materiale cuprinse între 150 și 200 euro, funcționari publici din cadrul unor unități de vaccinare au eliberat, în fals, în beneficiul mai multor persoane, adeverințe/certificate europene digitale de vaccinare COVID, fără a administra efectiv serul de imunizare. Ulterior, prin accesarea Platformei electronice specifice, persoanele vizate au beneficiat injust de certificate digitale europene COVID, evitând restricțiile aplicabile persoanelor nevaccinate. Un număr de 70 de persoane din județul Argeș și județele Olt, Vâlcea, Dâmbovița, Buzău, Gorj, Brașov, Giurgiu, Călărași, Ilfov și a municipiului București au făcut obiectul emiterii unor mandate de aducere la audieri. După administrarea probatoriului, două suspecte domiciliate pe raza judetului Arges au fost reținute”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș emis la 1 aprilie 2022.
Și în acest dosar penal continuă cercetările de către procurorii argeșeni!
Alex Vlaicu

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea