Rezultatele a doi ani de mandat. Cristian Gentea: „Anul acesta am accesat fonduri europene, în valoare de încă un buget al municipiului”

„Pot spune după doi ani, că pe zi ce trece sunt tot mai mulțumit de echipa mea, cu care lucrez din ce în ce mai bine. Echipă care începe cu city managerul Lucrețiu Tudor și continuă cu consilierii mei. Sunt oamenii în care am cea mai mare încredere, sunt colaboratorii mei cei mai apropiați. Dar, bineînțeles, că nu doar asta e echipa mea. Fără salariații din primărie, din societățile Consiliului Local, din serviciile subordonate nu putem face nimic. (…) Sunt multe persoane care fac exact ce le-am cerut. Atâta timp cât ești la primărie, implică-te total ca să rezolvăm cât mai multe probleme ale piteștenilor. Și exact asta fac… Vă mulțumesc foarte mult, pentru mine sunteți cei mai buni!...

 

La fel lucrez foarte bine cu viceprimarii și lucrez bine cu Consiliul Local. Consilierii locali fac parte din echipa mea, îmi sunt alături, mai sunt fel de fel de mici înțepături, de o parte și alta. E normal să fie așa! Piteștenii reprezintă ultima verigă a echipei mele. De abia acum echipa este completă. Nu am mulțumit pe toată lumea, nu aveam cum să fac așa ceva și cred că nimeni nu poate să facă lucrul ăsta. Nici nu cred că este sănătos democratic.

 

Cert este că din toate obiectivele pe care le-am prins în viziunea mea, unele dintre ele sunt deja realizate, altele sunt în derulare sau cel puțin la nivel de identificare a surselor de finanțare. Eu vă asigur că în următorii doi ani rezultatele vor fi tot mai vizibile”, așa a început Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, prezentarea raportului la doi ani de mandat.

Evenimentul a avut loc pe 23 noiembrie, la Filarmonica Pitești, fiind prezenți în sală o parte dintre consilierii locali piteșteni, conducerea Consiliului Județean Argeș, prin președintele Ion Mînzînă și cei doi vicepreședinți Adrian Bughiu și Marius Nicolaescu, senatorii Cristina Stocheci și Ovidiu Puiu, primari, șefi ai instituțiilor deconcentrate din județ, reprezentanți ai mediului de afaceri și mulți alții.

În anul 2022, bugetul municipiului Pitești a fost de 744.627.000 lei, mai mare cu 47,09% față de cel din 2021. Din bugetul local, comparativ cu anul trecut, au fost finanțate servicii pentru cetățeni cu 66,43% mai mult, iar sumele alocate pentru finanţarea obiectivelor de investitii au fost cu 104% mai mari. De asemenea, valoarea contractelor finanţate din fonduri nerambursabile, în anul 2022, este de 764.180.945,97 lei. Ceea ce înseamnă, în cifre, o dublare a bugetului municipiului Pitești.

„Anul acesta am accesat fonduri europene, orice ar spune unul sau altul, în valoare de încă un buget. Am dublat bugetul Piteștiului. Acesta este adevărul și pot să îl demonstrez oricând.”, a precizat Cristian Gentea.

Transportul metropolitan a devenit realitate

În raportul de activitate al primarului Cristian Gentea au fost prezentate principalele proiecte și investiții derulate în 2022. O parte dintre ele vi le prezentăm și noi în cele ce urmează.

În septembrie 2022, transportul metropolitan a devenit realitate, cu peste 200.000 de beneficiari. A fost încheiat contractul de Servicii Publice între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport public Piteşti şi operatorul regional Publitrans 2000. De la 1 septembrie a.c. a devenit funcțional transportul public pe 4 linii metropolitane: municipiul Piteşti, comuna Bascov, comuna Mărăcineni, comuna Bradu, cu perspectiva extinderii şi în celelalte localităţi care vor adera. Din ianuarie 2023, ADI Transport va deservi și comuna Oarja, membră a Asociației la data de 12 octombrie 2022.

„Așa se întâmplă  când licitația te încurcă cu constructori neserioși”

Au fost realizate contractele de proiectare pentru modernizarea stațiilor de așteptare călători (99 stații), iar în curând va începe execuția lor. S-a continuat proiectul de achiziție de autobuze electrice. Au fost furnizate 40 autobuze electrice, 40 stații de încărcare lentă și 11 stații de încărcare rapidă, 11 autobuze electrice fiind înscrise în circulație. „Am văzut că lumea este nemulțumită că circulă în momentul de față doar 11 autobuze electrice. Lucrăm la montarea stațiilor de încărcare. Așa se întâmplă când licitația te încurcă cu constructori neserioși”, a precizat primarul municipiului.

De asemenea, a fost semnat contractul de furnizare a 20 de autobuze hibrid. Anul viitor, la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, vor ajunge la Pitești și acestea.

În cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, a fost aprobată o nouă finanțare pentru înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, urmând a fi achiziționate încă 15 autobuze electrice cu lungimea de 10 m, valoarea nerambursabilă a proiectului fiind de 42.704.914,77 lei.

Aproape 22 de milioane de lei pentru reabilitare de străzi

În ceea ce privește infrastructura de trafic și pietonală, în 2022, prin bani de la bugetul local, au fost modernizate și reabilitate mai multe străzi, valoarea lucrărilor fiind de 21.899.909,76 lei, cu peste 10 milioane de lei față de anul 2021. S-au finalizat în acest an: amenajare sens giratoriu Calea Craiovei - zona Târg Săptămânal, zid sprijin strada Ovid Densușianu, str. Dumitru Brătianu, str. N. Brânzeu, str. Amurgului, str. Prof. Ion Angelescu, modernizare strada Tudor Arghezi - tronson cuprins între strada Tudor Teodorescu Braniște și strada Nicolae Brânzeu.

De asemenea, se află în curs de execuție: str. Marta Rădulescu, str. Sergent Constantin Comănescu, Calea Craiovei (amenajare zona Târg Săptămânal), străpungere strada Aleea Constructorilor către blocul 4 - strada Gh. Doja, Aleea Poarta  Eroilor, strada Basarabia.

Sunt în derulare contracte de proiectare/reabilitare pentru străzile Balotești, Egalității, Bănănăi, Prundu Mic, Lărgire Strada Tineretului - Zona Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”.

Au fost realizate reparații curente (frezare, plombare, asfaltare) în valoare de 71 de străzi în suprafață totală de 28381 mp. Au fost reparate trotuare și alei în suprafață de 15.759 mp. Au mai avut loc reparații la 45 de parcări de reședință – peste 1045 de locuri de parcare, în suprafață totală de 16.740 mp.

Gentea, despre traficul din Pitești: „Știu că sunt nemulțumiri”

Se află în derulare contractul de furnizare și instalare a sistemului de management integrat al traficului și a sistemului de monitorizare video. Au fost finalizate și puse în funcțiune sistemele de semaforizare în 17 intersecții și au fost demarate lucrările privind instalarea sistemului de management pentru 4 parcări.

„Știu că sunt nemulțumiri. Toată lumea trebuie să înțeleagă că în momentul în care finalizăm întreg proiectul, acesta își va dovedi utilitatea în mod clar”, a adăugat Cristian Gentea.

Sunt în derulare și două contracte de prestări servicii de elaborare documentații tehnico-economice pentru: realizarea Pasajului rutier din Strada Lânăriei și extinderea și reabilitarea zonei de agrement Parc Trivale.  Vor rezulta două proiecte importante, ce vor fi depuse la finanțare. Se află în procedura de semnare a contractelor de finanțare două obiective de investiții, în cadrul Programului Anghel Saligny, astfel:

- Reabilitare Pod pe strada Depozitelor peste Pârâul Bascov, cu o valoare de 12.620.970,00 lei;

- Reabilitare infrastructură rutieră: Bd. Frații Golești și strada Nicolae Dobrin, cu o valoare de 15.327.103,64 lei.

În perioada 2021 – 2022, s-au efectuat lucrări de regularizare pâraie și canale de scurgere, în valoare de 4.139.251,61 lei, inclusiv TVA. Cea mai importantă, în 2022, este finalizarea reabilitării celor trei tronsoane care formau canalul deschis situat în dreptul străzilor Dimitrie Boteanu și Bucovina (etapele 1, 2 și 3). Totodată, au fost create, prin casetarea acestui canal, locuri de parcare pentru locatarii din cele 3 blocuri nou construite în zonă și au fost realizate accesele către proprietăți.

Peste 20 de milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor din Pitești

Prin PNRR a fost obținută o finanțare nerambursabilă de peste 20 de milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor, în Pitești:

- 7 clădiri rezidențiale multifamiliale – valoare totală cu TVA: 16.533.105,24 lei;

- 11 unități de învățământ – valoare totală cu TVA: 87.183.629,84 lei.

Se află în derulare procedura de scoatere din circuitul silvic în vederea realizăriiParcul Lunca Argeșului 3. Valoarea totală a proiectului - 21.922.277,47 lei, din care fonduri nerambursabile 19.081.866,99 lei (POR 2014-2020).

În ce privește domeniul sănătății, municipiul Pitești are în elaborare Studiul de oportunitate în vederea construirii unui Spital Municipal. De asemenea, au fost realizate și transmise la C.N.I. S.A., în vederea obținerii finanțării, documentațiile tehnico-economice aferente lucrărilor de construire și dotare a două dispensare medicale în Cartier Războieni, Punct Piața Războieni, respectiv în str. Str Carpați, cartier Negru Vodă.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea