Nereguli la Moșoaia? Ședințele de Consiliu Local se țin pe un grup WhatsApp, fără video

# În atenția Instituției Prefectului Argeș!

Comoditate dusă la extrem, din partea conducerii Primăriei Moșoaia! Și o posibilă ilegalitate! O parte dintre ședințele de Consiliu Local se țin pe WhatsApp. Fără video! Deși, conform legii, ședințele sunt publice și, în mod normal, locuitorii pot să ia parte la ele, la Moșoaia aleșii locali decid soarta comunității pe un grup de WhatsApp. În aceste cazuri, prezența și votarea proiectelor se face, on-line, doar în scris.

Pe timpul pandemiei, a fost recomandat ca autoritățile administrației publice centrale și locale să ia măsuri pentru organizarea activității astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare. Chiar dacă nu se mai pune problema unor situații excepționale, așa cum a fost pandemia, autoritățile au apelat, în continuare, la aceste mijloace de comunicare online, fiind considerate mult mai rapide și utile. Totuși, ele creează un blocaj de comunicare între cetățeni și Consiliul Local.

Revenind, majoritatea ședințelor extraordinare, câteodată chiar și cele ordinare, se țin pe un grup de WhatsApp fără ca ședința să fie înregistrată video. Nici nu se pune problema ca ea să fie transmisă video către cetățeni. Pe grupul de WhatsApp fiecare consilier local face prezența în scris, trimițând câte un „prezent”. După ce au primit ordinea de zi și proiectele de hotărâri, se trece la votarea acestora. Dacă vă întrebați cum se procedează la votarea proiectului pe WhatsApp, vă spunem că fiecare consilier scrie pe grup fie ”pentru”, fie „împotrivă”, fără să se știe exact cine e de partea cealaltă a telefonului. Și asta pentru că, repetăm, ședința nu este înregistrată video! Dacă, spre exemplu, un copil al unui consilier local ia telefonul și votează? Există riscul real ca, astfel, persoane din afara executivului comunei să participe la actul decizional.

 

Chiar dacă o parte dintre consilierii locali de la Moșoaia, mai ales cei din opoziție, au atras atenția asupra modului în care se desfășoară aceste ședințe, primarul Ion Necula și-a menținut decizia ca ele să se desfășoare tot on-line, pe așa zisul „grup de WhatsApp al Consiliului Local Moșoaia”, susținând că nu se încalcă regulamentul de funcționare și nici codul administrativ.

Pe acest subiect am stat de vorbă cu prefectul Radu Perianu care a dat de înțeles că dacă se procedează așa, atunci ședința nu este convocată legal.

„Modalitatea de a susține ședințele de Consiliu Local on-line a fost folosită în pandemie. La acest moment, ședințele de acest tip nu se mai impun, nu mai e pandemie. Dacă un consilier local nu poate participa, din motive bine întemeiate, poate intra on-line conform a ceea ce au stabilit Consiliile Locale prin regulamentul de ordine și funcționare interioară”, a precizat prefectul Radu Perianu.

Solicităm Instituției Prefectului Argeș să verifice legalitatea modului în care au fost convocate aceste ședințe, a modului în care se face prezența și se votează și în caz în care sunt observate nereguli să fie luate măsurile necesare!

Alex Vlaicu

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea