Bani virați pentru morți printr-o manevră informatică!

# Angajatul Direcției de Asistență Socială a fost trimis în judecată. Prejudiciu de peste 91.000 lei! # Acesta și-a recunoscut faptele!

Pe la sfârșitul anului 2016, opinia publică a fost zguduită de un scandal care l-a avut în prim plan pe un angajat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, Gabriel Dinescu. Se vorbea, atunci, de un prejudiciu de circa 40.000 lei și de 13 asistați social la care angajatul a ”umblat” în calculator, modificând gradul de handicap și sumele primite. După o săptămână-două de zgomot, treburile s-au liniștit. Doar aparent. Dinescu a ”umblat” pe mai multe planuri, așa cum susțin procurorii argeșeni care, în decembrie 2022 l-au trimis, pe acesta, în judecată!

De la handicap mediu la handicap accentuat, cu câștig de 45.000 lei

Totul a ieşit la iveală după ce un primar din Argeș a sesizat faptul că un asistat social susţinea că este încadrat la grad de handicap accentuat, deşi acesta avea în realitate un grad de handicap mediu. Au fost sesizate Comisia de Disciplină şi Parchetul.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a fost înregistrată   plângerea D.G.A.S.P.C. Argeș, prin care solicitau cercetări față de angajatul Dinescu Gabriel care, în calitate de utilizator al sistemului informatic al DGASPC, a efectuat modificări în mod ilegal, în programul de lucru Evidență și Plăți prestații sociale, introducând persoane care nu îndeplineau condițiile legale pentru a primi drepturile cuvenite persoanelor încadrate în grad de handicap, în scopul de a li se acorda acestora sume de bani necuvenite. Din verificările efectuate în program, s-a observat că inculpatul a folosit user-ul si parola ce îi aparțineau și a acordat, în mod necuvenit, sume de bani pentru 15 de beneficiari, toți încadrați în grad de handicap mediu, cărora ulterior modificărilor le-au fost acordate sume corespunzătoare gradului de handicap accentuat, producând un prejudiciu total instituției de 45.880,5 lei.

Bani pentru morți printr-o manevră informatică asemănătoare!

De asemenea, din adresa nr. 28269/09.09.2020, cât și din log-ul de modificări puse la dispoziție de către DGASPC Argeș, s-a constatat că utitlizatorul a modificat, în aplicația D-smart, datele cu caracter personal a trei beneficiari decedați, introducând alte 3 persoane ce au beneficiat de plăți necuvenite în valoare totală de 45.428 lei începând cu luna mai 2014, până în luna august 2020

În rechizitoriul procurorilor, document care a stat la baza trimiterii dosarului către instanță, s-a reținut că: ”În calitate de inspector principal la Serviciul de Evidență, Plăți și Prestații Sociale și Protecția Copilului, în baza aceleiași rezoluții infracționale, din luna august a anului 2012 până în luna iunie a anului 2016, inculpatul D.G. a accesat baza de date D-Smart a instituției, folosind user-ul și parola individuală, și a operat modificări în sistemul informatic ce au avut ca obiectiv introducerea de date nereale privind 18 de deținători de certificate de încadrare în grad de handicap, cu scopul de a le acorda acestora sume de bani necuvenite, modificările operate în baza de date având ca efect efectuarea de plăți nejustificate până în luna august a anului 2020,  cauzând instituției un prejudiciu total de 91.308,5 RON.”

Trimiterea în judecată s-a făcut pentru fraudă informatică, conform art 249 din Noul Cod penal.  Art. 249 din Noul cod penal prevede: ”Introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a prezentat la toate chemările organelor judiciare și a avut o atitudine sinceră, precizând că recunoaște și regretă săvârșirea infracțiunile reținute în sarcina sa.

Conform fișei de cazier judiciar, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Pitești pe data de 5 decembrie 2022. La închiderea ediției nu primise un prim termen.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea