Un primar PNL a luat patru saci de carne de la evenimentul organizat de PSD Argeș

„Ignatul la Golești” – sărbătoarea tradițională, cu scop caritabil, a fost organizată și în această iarnă, așa cum s-a scris. Peste trei tone de carne de porc au ajuns în centrele de copii și bătrâni aflate în subordinea DGASPC Argeș, instituție subordonată Consiliului Județean Argeș. “Ignatul la Golești” este un eveniment caritabil organizat de Consiliul Județean Argeș în parteneriat cu Asociația Comunelor din România, filiala Argeș.

La evenimentul organizat în decembrie 2022, au fost sacrificați 30 de porci, donați de primarii de comune, orașe și municipii. Atmosfera a fost una de sărbătoare, edilii s-au întrecut în respectarea tradiției de a tăia porcul și a prepara toate cele necesare, de Ignat.

 

S-au înregistrat și recorduri, doi porci au avut peste 350 de kilograme. Au fost și primari care au adus câte doi sau mai mulți porci, fie singuri, fie asociindu-se cu primari din localitățile învecinate. Atmosfera a fost întreținută de grupuri de colindători din comunele din Argeș.

 

Singurul primar PNL din competiție, inimosul Bebe Ivan, a tras – așa cum ne-am obișnuit – cu localitatea sa. Patru pachete mari cu carne (de la porcul adus de Bebe Ivan și de la cel al ducelui de Albota) au ajuns, prin insistențele primului, la Centrul de zi de la Băbana.

”Oamenii de acolo merită tot ce este mai bun. Am reușit ca, din toată carnea strânsă la evenimentul acesta caritabil, să direcționez o mică parte acolo. Nu s-a opus nimeni și, în numele rezidenților Centrului de zi, mulțumesc tuturor. Un gest de suflet, un gest care face mult bine atât celor care au primit, cât și celor care au dăruit!” – Bebe Ivan, primarul de la Băbana.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea