Fostul șofer al șefului IPJ Argeș a vrut să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției

# Cazul polițistului care a convins doi colegi să nu îi rețină permisul de conducere

Agentul de poliție Daniel Dogaru, fostul șofer al comandantului IPJ Argeș, a fost prins de radar, în ianuarie 2022, în timp ce mergea cu mașina cu 145 km/h, în Pitești. A fost oprit de agenții Emanuel Mihai Croitoru și Marius Cătălin Grigore. La rugămintele acestuia, în final, polițiștii de la Biroul Rutier nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. Prevederile legale impuneau ca șoferul să fie sancționat cu amendă și să i se suspende dreptul de a conduce pentru 90 zile. Însă Daniel Dogaru a insistat să nu fie el cel sancționat, ci soția sa, pasager în mașină, iar polițiștii s-au conformat. Nu au luat un mic detaliu în calcul, ci anume că unii dintre ei erau, deja, urmăriți de către Direcția Generală Anticorupție  într-un dosar de luare de mită.

 

Adevărul a ieșit la suprafață și cele patru persoane implicate în cauză s-au ales cu dosare penale. Polițiștii Emanuel Mihai Croitoru și Marius Cătălin Grigore au fost trimiși în judecată pentru fals intelectual, complicitate la fals intelectual sau abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Agentul de poliție Daniel Dogaru a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de instigare la fals intelectual și o infracțiune de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În schimb, soția lui Dogaru a încheiat cu procurorul de caz un acord de recunoaștere a vinovăției. Pe 17 martie, instanța va decide dacă va admite acordul.

 

Daniel Dogaru a vrut să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, dar nu a fost de acord cu modalitatea de executare a pedepsei

Și Daniel Dogaru, agent de poliție, în cadrul IPJ Argeș, la Biroul Rutier, a solicitat, conform rechizitoriului procurorilor, încheierea unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției. După ce i-au fost aduși la cunoștință, de către procurorul de caz, termenii acordului de recunoaștere a vinovăției, acesta nu a fost de acord cu modalitatea de executare a pedepsei rezultante de doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendare, stabilită a fi aplicată pentru cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa. Polițistul ar fi susținut că infracțiunile săvârșite de el nu ar trebui similate faptelor de corupție, întrucât nu a obținut niciun folos necuvenit. Drept urmare, acordul de recunoaștere a vinovăției a picat, iar inculpatul a fost trimis în judecată, fiind acuzat de următoarele:

- „Fapta inculpatului Dogaru Daniel, care la data de 05.01.2022, după ce a condus autoturismul..., cu viteza de 145 km/h pe strada Nicolae Dobrin din Pitești, i-a determinat cu intenție pe agenții de poliție Croitoru Emanuel Mihai și Grigore Marius Cătălin, care au constatat această contravenție, să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu privind constatarea și sancționarea acestei contravenții și prin aceasta au fost prejudiciate bunul mers și prestigiul instituției pentru care lucrau cei doi agenți de poliție – MAI – IPJ Argeș, obținând în acest fel un folos necuvenit pentru Dogaru Daniel constând în neaplicarea față de el a sancțiunii prevăzute de art. 102 al. 3 din OUG 195/2002, respectiv a amenzii de 1305 lei și a suspendării dreptului de a conduce întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit...”.

- „Fapta inculpatului Dogaru Daniel care l-a determinat cu intenție pe agentul de poliție Croitoru Emanuel Mihai, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să ateste în cuprinsul procesului verbal..., contrar adevărului, că la data de 05.01.2022, soția sa D.G. ar fi condus autoturismul... având permisul de conducere expirat întrunește elemente ale infracțiunii de instigare la fals intelectual...”.

- „Fapta inculpatului Dogaru Daniel care l-a determinat cu intenție pe agentul de poliție Croitoru Emanuel Mihai, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să ateste în cuprinsul dovezii din 05.01.2022., privind reținerea permisului de conducere, contrar adevărului, că soția sa D.G. a condus autoturismul... întrunește elemente ale infracțiunii de instigare la fals intelectual...”, se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Daniel Dogaru, către polițiști: „Ia-i, mă, neveste-mi!”

De asemenea, în rechizitoriul procurorilor se arată și cum au decurs „negocierile” dintre cei trei polițiști pentru ca inculpatul Daniel Dogaru să nu rămână fără permisul de conducere.

Inițial, Emanuel Croitoru i-a cerut lui Daniel Dogaru: „«să aducă alea, că nu merge» (referindu-se la documentele personale, pentru a-l sanctiona contravențional n. red.), întrucât «se vede prea bine» (fiind vorba de înregistrările aparatului radar n. red.)”. Dogaru Daniel s-a opus, afirmând: «Hai, mă, nebune, mă ceartă… mă ceartă asta în… Stai așa. Hai, rămâneți… stai să văd pe cine…hai»”. Apoi a intervenit Marius Grigore, care i-a spus „Se vede și pă… filmare, se vede mult mai bine”, iar șoferul a replicat: „Lasă, mă, că ea e nevasta-mea, e același nume, Dogaru, mașina e pă Dogaru” și apoi l-a întrebat: „Păi, și vrei să mi-l iei mie?…. păi, care inspector șef… ce… să nu vadă ăla acolo… mă bălăcăre ăla… că amenda tot io o plătesc”. În continuare, Dogaru a insistat: „Ce dracu, suntem colegi, dă-l în gura …. la fel aș face și eu… îți dă că e expirat. E expirat, îți dă amendă, îți dă 13 milioane. Numai dacă taci din gură, îți vezi de treabă. (…) Na, viața, e greșeala mea. Încă o dată te rog…ia-i-l, mă, neveste-mi! Sunteți nebuni… Se apucă G. să vorbească… ce să… e nevasta-mea”.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea