Incompatibilitatea primarului din Aninoasa, Marius Manole, a ajuns la Curtea de Apel Pitești

# Acesta are și un alt proces în care este acuzat de evaziune fiscală

Se anunță vremuri grele pentru Nicolae Marius Manole, actualul primar al comunei Aninoasa. După ce a fost trimis în judecată la sfârșitul anului 2019 pentru evaziune fiscală, în luna august a anului trecut, Marius Nicolae a fost găsit de Agenția Națională de Integritate (ANI) în stare de incompatibilitate. Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Pitești.

 

ANI susține că Nicolae Marius Manole, în perioada în care a fost consilier județean, a încălcat prevederile  art. 90, alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia soția sau rudele de gradul I ale alesului local nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care acesta face parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.

 

ANI susține că firma soției actualului primar de la Aninoasa ar fi încheiat mai multe contracte cu instituții aflate sub autoritatea Consiliului Județean Argeș în perioada în care acesta deținea funcția de consilier județean.

„În perioada exercitării mandatelor de consilier județean (2016 - 2020 și 2020 - 2024), societatea comercială în cadrul căreia soția sa deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator unic, a încheiat în intervalul 25 iunie 2019 – 03 iunie 2021, 3 contracte de prestări servicii medicale și 4 acte adiționale la acestea în valoare totală de 16.352 Lei, cu instituții aflate sub autoritatea C.J. Argeș. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 90, alin. (2) din Legea nr. 161/2003”, se arată în comunicatul emis de ANI.

Dosarul de incompatibilitate s-a mutat de la Tribunal la Curtea de Apel

Marius Manole a atacat, în instanță, decizia Agenției Naționale de incompatibilitate, la sfârșitul lunii august a anului trecut. Pe 7 noiembrie 2022, instanța hotărăște (Hot. 824/2022): ”Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 07 Noiembrie 2022, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal, în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.”

Dosarul lui Manole a fost înregistrat, săptămâna trecută, pe rolul Curții de Apel Pitești. S-ar putea, însă, ca primul termen (ținând cont încărcarea instanțelor) să fie undeva prin toamnă.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea