Direcția pentru Cultură Argeș - sesizări penale privind degradarea unor monumente istorice

Direcția Județeană pentru Cultură Argeș a făcut plângeri penale privind situația mai multor monumente istorice care se aflau într-o stare avansată de degradare. Cristian Sebastian Cocea, directorul executiv al instituției, a sesizat Parchetul Judecătoriei Pitești cu privire la lipsa de protejare și punere în valoare a trei monumente istorice din municipiul reședință de județ. Aceste sesizări au fost clasate, pe parcursul anului trecut, de procurori.

„- Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a clasat cauza penală rezultând din plângerea DJC Argeș, privindu-i pe proprietarii monumentelor istorice Casa Filipescu și Casa Aron Băiulescu, din Pitești, imobile aflate într-o stare avansată de degradare. Parchetul a considerat că proprietarii au efectuat, de-a lungul timpului, lucrări de întreținere, iar fapta de degradare a monumentelor nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală;

 

- Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a clasat cauza penală rezultând din plângerea DJC Argeș, privindu-i pe proprietarii monumentului istoric Casa Vasiliu, din Pitești, imobil aflat într-o stare avansată de degradare. Procurorul a considerat că fapta de distrugere pentru care se efectuează cercetări nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală”, se arată într-o informare a Direcției Județene pentru Cultură Argeș.

 

Direcția pentru Cultură - rol important în clasarea Fostului Penitenciar Pitești

În raportul de activitate din anul 2022 al Direcției pentru Cultură Argeș se menționează că au fost întocmite şi transmise proprietarilor, în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 422/2001, cinci obligaţii de folosinţă a monumentelor istorice. De asemenea, s-au realizat 29 de inspecţii la monumentele istorice din județ.

Pe parcursul anului trecut, Direcția pentru Cultură Argeș a participat și la recepția unor lucrări de refacere și restaurare, punere în valoare și promovare turistică: Mănăstirea Aninoasa, Palatul Arhiepiscopal din Curtea de Argeș, Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel.

Instituția condusă de Cristian Cocea (foto) a avut un rol important în clasarea Fostului Penitenciar Pitești.

„Am transmis Institutului Național al Patrimoniului piese din documentația de clasare de urgență a ansamblului Fostului Penitenciar Pitești, care prezintă o deosebită importanță memorialistică, în contextul studierii fenomenului carceral în România comunistă. Prin procedura de clasare de urgență, inițiată de Direcția Județeană pentru Cultură Argeș, a  scăzut riscul intervențiilor nejustificate asupra corpului fostului celular. La începutul anului 2023, CZMI 13 (Comisia Zonală a Monumentelor Istorice n.r.) a avizat clasarea Fostului Penitenciar Pitești, dosarul fiind înaintat CNMI (Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice n.r.) pentru rezoluția finală”, se mai arată în raportul de activitate al Direcției pentru Cultură Argeș.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea