Liniștea dinaintea furtunii electorale

Luni, 16 Aprilie 2012 22:56

Adrian Vasiliu
La ora la care scriu aceste rânduri, lumea se pregătește pentru Paști. Unii, mai evlavioși, merg la biserică, de denie. Alții își fac ultimele cumpărături, sau au plecat deja în vacanță pe unde le permite buzunarul. Tot argeșeanul a intrat deja în starea de sărbătoare creștinească de prim rang, iar Învierea Mântuitorului pare să fie cea mai bună scuză pentru câteva zile de liniște. După aceea, însă, la momentul când acest ziar iese pe piață, Paștele va fi pe terminate, iar pasiunile stârnite de începutul campaniei electorale pentru alegerile locale vor reveni, cu și mai multă putere, în viața de zi cu zi a multora dintre noi. Vom afla, încetul cu încetul, care sunt toți cei care vor să ne fie primari, consilieri sau președinți de consiliu jdețean. Vom vedea, pe tot felul de afișe, prin emisiuni tv sau prin ziare, tot felul de figuri, multe dintre ele necunoscute, ale unor oameni care ne doresc votul.
Dacă suntem la țară, ne vom pomeni cu primarul în funcție la poartă, încercând să ne convingă, cu binișorul sau cu amenințarea, să-l mai votăm o dată. Sau ne vom trezi cu unul sau altul dintre candidați, venind pe la birt să dea de băut, sau organizând tot felul de distracții, obligatoriu terminate cu băutură și mâncare. Vom observa că primarul nostru a devenit, dintr-o dată, mai harnic, iar comuna devine un șantier. E o observație pe care o vom face și dacă locuim în mediul urban. Bineînțeles că, dacă vom pune întrebări, vom afla că așa s-a nimerit, să se lucreze la foc continuu taman în lunile de dinaintea alegerilor, din motive care mai de care mai plauzibile, cu licitații reluate, cu vremea urâtă, cu banii insuficienți și așa mai departe. Asta pe partea administrativă a campaniei, cea care contează cel mai mult, pentru că așa reușesc mai mereu aleșii să-și impresioneze alegătorii, prin tactica îngrășării porcului în Ajun. Pe partea politică, ne pregătim urechile pentru tot ce poate fi mai rău. Vom avea candidați de diferite culori politice, care își vor încerca toate opțiunile, de la promisiuni la deja cotidiana mită electorală, pentru a-l convinge pe alegător să le dea votul.
Vom vedea însă destul de puține dezbateri de idei, pentru că majoritatea aleșilor în funcție n-au niciun interes să se contreze pe la televizor cu cei care le vor scaunul, mai ales dacă nici nu se pot lăuda cu cine știe ce realizări, că doar a fost criză cam peste tot. Cât despre programe electorale, ele vor apărea prin ziare, sau sub formă de fluturași, dar prea puțini vor fi aceia care-i vor băga în seamă. Pe drept cuvânt, pentru că realitatea spune că sunt foarte puțini cei care ajung să-și îndeplinească promisiunile electorale, chiar dacă vor asta, pentru că depind de buget, de majorități, de guvern, iar această dependență le limitează drastic acțiunile. Și atunci se pune întrebarea legitimă, și caragialescă: Eu cu cine mai votez? O să vă dau răspunsul meu: votez cu cine mi se pare capabil să facă ce promite, cu cel care nu m-a mințit prea tare, cu cel despre care am auzit că ar fi vrednic, cu cel care mi se pare mai de treabă. Într-un cuvânt, votez din instinct, ceea ce vă recomand tuturor. E mai puțin dezamăgitor decât votul din credința în mai bine sau din încrederea în candidat.