Război, în instanță, pe terenul Catedralei din Costești

# Printr-o Hotărâre de Consiliu Local, Primăria a trecut terenul în domeniul public  # Atât Parohia Costești cât și Arhiepiscopia se luptă să anuleze actul

Luptă absurdă pe terenul de sub Catedrala cu hramul ”Sfântul Prooroc Ilie”, din Costești. În 2017, Consiliul Local Costești trece terenul, în suprafață de peste 8000 m.p., în domeniul public al localității. Parohia a contestat decizia autorităților locale. Dosarul a ajuns la Tribunalul Argeș, apoi la Curtea de Apel Pitești. În cele din urmă, acesta a ajuns, pentru rejudecare, din nou, la Tribunalul Argeș.

Este prima biserică la a cărei sfințire a participat Regele României

Biserica fost ridicată după cumplitul incendiu din 1930, izbucnit în biserica din localitate, în care au murit 116 persoane, majoritatea copii. Este vorba de vechea biserică a Costeștiului, construită din lemn, a cărei ușă se deschidea către interior. După tragedia din 18 aprilie 1930, când bisericuţa de lemn din Costeşti a ars din temelii chiar în Vinerea Mare a Paştelui şi, odată cu ea, aproape toţi copiii satului aflaţi la slujbă, 116 la număr, creştinii din întreaga ţară au ajutat la ridicarea unei alte biserici în Costeşti.

Inițiativa i-a aparţinut Patriarhului României de atunci, Miron Cristea, care a demarat o colectă publică națională. Pe lângă materialele de construcție, a mai fost strânsă şi suma de 10 milioane de lei, bani cu ajutorul cărora s-au ridicat, la 2 km de locul incendiului, noua biserică, casa parohială şi paraclisul din cimitir.

Purtând hramul „Sfântul Prooroc Ilie", făcătorul de minuni și aducătorul de ploi, biserica a fost construită în formă de cruce, cu două turle, din cărămidă și piatră de Albești, între anii 1930 și 1933 (cjarges.ro).

La evenimentul de sfințire (1935) a fost prezent și regele Carol al II-lea, fiind pentru prima dată când un rege participă la sfinţirea unui lăcaş de cult din Argeș. Evenimentul bisericesc a rămas în memoria oamenilor veniți, la fața locului, cu miile.

Terenul aferent este stăpânit, de aproape un secol, de biserică

În cererea de chemare în judecată se arată că terenul bisericii a fost împrejmuit cu gard de peste 60 de ani, iar configuraţia terenului nu a fost niciodată modificată. Pe terenul cu pricina se află următoarele construcţii: biserică, în suprafaţă de 358 mp dată în folosinţă în anul 1933, casa parohială, în suprafaţă de 218 mp, dată în folosinţă în anul 1933. De peste 8 decenii (la data deschiderii procesului), parohia  a exercitat posesia asupra imobilului menţionat, în întregul său, iar posesia a fost continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

Prin întâmpinare, pârâtul, Oraşul Costeşti, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece hotărârea a fost validată pentru legalitate de către instituţia Prefectului, iar terenul avut în vedere nu a făcut obiectul legilor funciare. Trebuie menționat și faptul că, prin aceeași Hotărâre de Consiliu Local au fost preluate și terenurile aparținând altor parohii. Este vorba de 2467 m.p. teren aferent Parohiei Zorile, 861 m.p. teren aferent Bisericii de Lemn din Zorile și 1009 m.p. teren aferent Parohiei Stârci.

Judecare, anulare, rejudecare

Pe 16 noiembrie 2020, judecătorii Tribunalului Argeș dau dreptate Parohiei Costești și  ”Anulează, în parte, art. 1 al HCL 42/2017, numai în ce priveşte suprafaţa de 8008 mp teren situat în oraşul Costeşti”. Doar că, în data de 12 ianuarie 2022,  judecătorii Curții de Apel din Pitești casează sentința și trimit cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș. Procesul a reînceput, așadar, la Tribunal și este, clar, departe de final. Partea sau părțile nemulțumite au la dispoziție, din nou, ulterior, Curtea de Apel Pitești.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea