PNL Argeș - reclamat că folosește minori la strângerea de semnături în proiectul stimulentului pentru nou-născuți

# Ce transmite Alina Gorghiu elevilor: „Pentru voi e o experiență bună că interacționați cu lumea!”

Liberalii argeșeni au fost reclamați la Instituția Avocatul Poporului pentru că au folosit minori la strângerea de semnături pentru proiectul privind stimulentul financiar pentru nou-născuți.  Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, chiar a postat pe rețelele de socializare un clip video în care mai mulți elevi minori sunt felicitați pentru semnăturile pe care le-au strâns!

Până în prezent, proiectul a fost introdus de două ori în Consiliul Local al municipiului Pitești. De fiecare dată au votat „pentru” doar cei patru inițiatori: Sorin Apostoliceanu, Mihai Coteţ, Cătălina Dumitraşcu şi Răzvan Şerbănoiu. Nu a fost susținut nici măcar de toți consilierii locali liberali, principala problemă ridică de ceilalți consilieri fiind legalitatea proiectului, fapt care a creat numeroase discuții.

 

Listele de semnături strânse pentru acordarea stimulentului nu au fost depuse în Consiliul Local

Avocatul Poporului a deschis, recent, o anchetă după ce i-a fost transmisă, în format electronic, o petiție în legătură cu pretinse activități în care ar fi fost implicați elevi minori cu scopul de a determina decizia Consiliului Local al municipiului Pitești de acordare a unui sprijin financiar în cuantum de 2.500 lei/nou-născut. Se analizează, de asemenea, dacă printre semnatarii acestui proiect, despre care PNL Argeș susține că ar fi strâns peste 11.000 de semnături, se află și persoane minore.

În urma analizării petiției primite, Avocatul Poporului a identificat: „două chestiuni de interes în ceea ce privește posibila încălcare a dispozițiilor art. 49 (Protecţia copiilor şi a tinerilor n. red.) din Constituția României” și anume:

- ca elevi minori să fie semnatarii unui document de inițiativă legislativă locală sau implicați în strângerea de semnături în acest scop;

- ca nou-născuții să fie expuși unor situații de risc deoarece mamele se pot afla temporar în situații critice de apartenență la medii vulnerabile sau marginalizate social și lipsite de sprijin material și/sau financiar”, se arată în raportul instituției.

Pentru a verifica cele precizate în petiția făcută de către o persoană, care a solicitat, în mod expres, respectarea dreptului de confidențialitate, Avocatul Poporului a făcut o solicitare pe 19 aprilie 2023 către Consiliul Local Pitești pentru a i se preciza următoarele:

- „Dacă în listele de susținători ai proiectului de inițiativă legislativă locală au fost identificate semnături ale unor persoane minore;

- Dacă autoritatea locală sau Consiliul Local Pitești a primit sesizări având ca obiect implicarea unor elevi minori în strângerea de semnături cu scopul de a determina decizia autorității locale privind acordarea unui stimulent financiar pentru nou născuți;

- Dacă, la nivel local, au fost inițiate și/sau analizate, în ultimul an calendaristic, inițiative pentru ameliorarea sau creșterea calității vieții care să încurajeze creșterea natalității în rândul familiilor tinere sau cuplurilor de tineri activi profesional pe raza municipiului Pitești și care sunt măsurile concrete dispuse, în acest sens, altele decât celede natură financiară”.

Ne-am interesat la Primăria Pitești despre acest subiect și am aflat că în actualul mandat nu a existat niciun proiect, cu liste de semnături, depus pentru a fi votat în cadrul Consiliului Local. Asta înseamnă că la proiectul de hotărâre inițiat de consilierii liberali privind acordarea stimulentului financiar pentru nou-născuți nu au fost depuse și listele de semnături ale piteștenilor pe care liberalii susțin că le-au strâns.


Mihai Coteț: „Nu m-ar mira să aflu că sunt acuzat că am pus pe liste și viitorii nou-născuți”

Despre demersul Avocatului Poporului, Mihai Coteț, președintele PNL Pitești, susține că nu i-a fost adus la cunoștință documentul respectiv. L-am întrebat pe acesta dacă este legal ca elevii minori, la inițiativa unui partid politic, să strângă semnături pentru diverse inițiative și dacă există posibilitatea ca pe listele de semnături să se regăsească și persoane minore. Mihai Coteț nu a dat, însă,  un răspuns concret:

Semnăturile pentru acordarea stimulentului financiar pentru nou-născuți au fost strânse cu sprijinul organizațiilor liberale. Nu am cum să mă pronunț pe marginea unui presupus document care nu mi-a fost adus la cunoștință. Nu m-ar mira să aflu că sunt acuzat că am pus pe liste și viitorii nou-născuți cărora primarul PSD le-a refuzat posibilitatea să primească un sprijin financiar într-un moment de maximă necesitate. Ar fi neproductiv să speculez pe marginea a ceea ce nu cunosc”, ne-a precizat șeful PNL Pitești.


Alina Gorghiu, despre semnăturile strânse de elevi: „Și astea sunt pe bune, muncite!”

Faptul că PNL Argeș a folosit minori la strângerea de semnături pentru proiectul stimulentului pentru nou-născuți este confirmat și într-un clip video postat, pe TikTok, de Alina Gorghiu, în seara zilei de 8 martie 2023. Șefa liberalilor argeșeni a mulțumit copiilor pentru implicare. Vă redăm o parte dintre discuțiile purtate, pe parcursul videoclipului, de Alina Gorghiu cu mai mulți tineri care fac parte din Clubul Elevilor Liberali Piteşti:

„Alina Gorghiu: Cum a fost cu semnăturile? Show me!

Tineri din cadrul Clubului Elevilor Liberali (CEL) Pitești: Sunt acolo la colegele care încă mai strâng. Avem undeva la 130!

Alina Gorghiu: Nu cred!

CEL Pitești: Ba da!

Alina Gorghiu: Și astea sunt pe bune, muncite! Bravo! Bravo! (dă palma cu ei)

Alina Gorghiu: Ce zice lumea? E un subiect care îi interesează?

CEL Pitești: Da. Majoritatea da!

(...)

Alina Gorghiu: Cum le ziceți? Ce le ziceți?

CEL Pitești: Că suntem din partea Clubului Elevilor Liberali și că strângem semnături pentru a introduce din nou stimulentul de 2.500 de lei pentru că a fost respins de Primărie.

Alina Gorghiu: Și au auzit majoritatea?

CEL Pitești: Da. Si au spus că nu e normal pentru că la București este deja implementat. Și la Ploiești!

Alina Gorghiu: Data viitoare o să vă dau un flyer în care să le spunem și care sunt orașele unde s-a făcut și ce sume sunt...

Alina Gorghiu: Voiam să vă mulțumesc mult. Sunteți cei mai activi și mobilizați! Sunt foarte mândră de voi că vă mișcați așa bine și că interacționați! Pentru voi cred că e o experiență bună că interacționați cu lumea! V-a jignit cineva?

CEL Pitești: Nu!”.


În atenția primarilor liberali care au refuzat stimulentul pentru nou-născuți! Alina Gorghiu îl vrea în toate localitățile

Alina Gorghiu vrea să propună ca proiectul privind stimulentul pentru nou-născuți să fie depus în toate localitățile din Argeș. Uită, însă, un amănunt important: proiectul a fost refuzat chiar și în unele comune conduse de primari liberali.

Mi-aș dori să decidem la nivelul fiecărei localități. Voi propune colegilor din BPJ ca la nivelul fiecărei unități administrativ-teritorială, colegii mei consilieri să depună acest proiect legat de stimulentul pentru nou-născuți. Este important ca în fiecare localitate familiile tinere să se poată bucura de acest sprijin din partea unității administrativ-teritorială”, a precizat Alina Gorghiu, în cadrul unei conferințe de presă.

Liberalii continuă campania de strângere de semnături de la Pitești pentru acordarea stimulentului, deși proiectul este considerat nelegal.

„Îi informez și pe cei din Pitești că suntem, în continuare, în plină desfășurare a campaniei de strângere de semnături pentru hotărârea cu stimulentul și pe Pitești! A fost respinsă de două ori! Eu trag nădejde că se va înțelege la un moment dat importanța acestui stimulent. Suntem la peste 11.000 de semnături de la piteșteni. Semnături care ar trebui să însemne mult pentru autoritățile locale!”, a mai adăugat Alina Gorghiu.


Articol realizat de Alex Vlaicu

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea