Curtea de Apel Piteşti – sentinţă într-unul din cele mai grave cazuri de agresiune sexuală!

 

Curtea de Apel Piteşti a dat sentinţa într-unul din cele mai grave cazuri de viol înregistrate în Argeş. O fetiţă de 10 ani a fost agresată sexual de tată, de frate şi de doi prieteni ai tatălui. Totul s-a petrecut în comuna Poiana Lacului, iar cazul a ieşit la iveală în anul 2019. Detaliile din timpul anchetei sunt cutreurătoare. Tatăl vinovat a primit o pedeapsă de 30 de ani de închisoare cu executare, fiind cea mai mare pedeapsă pentru viol în formă cotinuată, dată de o instanţă din Argeş.

 

Copila locuia alături de tată şi alţi şase fraţi în condiţii mizere. Mama copiilor a decedat în urmă cu câţiva ani, iar tatăl avea patima băuturii. Copiii erau neîngrijiţi, după cum a mărturisit chiar primarul comunei, Ion Dumitrache:

 

„Lui i-a murit nevasta. Şi după moartea ei, a făcut un cavou şi i-a luat pe ăştia doi fraţi (n.r. - vecinii) să-i lucreze la cimitir, apoi i-a dus acasă. Unul suferă de un handicap, nu-l duce capul. Tatăl i-a dus acasă să-i violeze copilul. E strigător la cer. A nenorocit copilul ăla şi pe tinerii ăştia, că ei munceau, erau cuminţi. El nu avea nicio grijă de copii. Mama lui, o femeie de peste 70 de ani, le făcea mâncare. Ea munceşte pe la scări de bloc şi venea cu haine la copii, că îi dădeau oamenii de pomană. Erau cam de unică folosinţă, le luau, le purtau şi le aruncau, nu le spăla nimeni. Era un beţiv, nu lucra. Muncea cu ziua, din când în când. Trăia din alocaţiile copiilor. Când ai 7 copii şi-ţi vin banii acasă, mai munceşti? Mai era o asociaţie care venea şi îi mai ajuta cu ce aveau nevoie. Odată le-a adus asociaţia lemne să aibă pentru iarnă şi el le-a vândut. Are o casă micuţă cu două camere, acolo s-a întâmplat totul. Fata a spus prima dată la dirigintă, la Sămara, ce i se întâmplă. În curte cu el mai stăteau doi fraţi şi mama lui. Nu au ştiut nimic nici unul despre ce se întâmplă. Mama lui munceşte şi acum, la 70 de ani. Unul din fraţii lui are doi copii cuminţi, curaţi şi foarte deştepţi la şcoală. Sunt foarte bine îngrijiţi. Ăsta nu mai apucă lumina zilei, moare pe acolo prin puşcărie. Eu, dacă aş face legile, aş introduce pedeapsa cu moartea şi i-aş împuşca. Dacă ai împuşca unul, doi, nu ar mai face altul aşa ceva.”

Cazul fetiţei abuzate i-a îngrozit până şi pe anchetatori:

„Vreau să reţineţi că este unul dintre cele mai grave cazuri de agresiune sexuală din judeţul nostru. Nu am întâlnit, în cariera mea, un caz mai grav şi credeţi-mă că am văzut multe. Cât a primit? 30 de ani? Ar fi meritat mai mult! Nu am cuvinte să descriu nenorocirile pe care le-a făcut. La început, fata nu a spus decât de frate. Îi era frică de tată să spună tot. Mama fetiţei era moartă într-un accident la pădure, a căzut un copac peste ea și după moartea ei s-a întâmplat. Abia după ce copila a fost dusă la asistentul maternal a început să spună şi de ăla, şi de ăla şi au fost făcute mai multe dosare. Este unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am văzut vreodată”, a dezvăluit unul dintre anchetatori., potrivit Jurnalul Naţional.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea