„Dansul Florilor”, ediția 35 – sute de sportivi din toată țara vor concura, dansând, de Zilele Piteștiului!

Concursul Național de Dans Sportiv „Dansul Florilor”, ajuns la ediția cu numărul 35, se va desfășura sâmbătă, 20 mai, și duminică, 21 mai, la Sala Sporturilor din Pitești. Concursul este organizat de către Centrul Cultural Pitești, alături de școala de dans „Total Dance”, avându-l coordonator pe managerul clubului, dansatorul Alfred Schieb, campion național, instructor și arbitru internațional de dans sportiv.

 

Concursul va reuni peste 500 de sportivi din toată țara, care vor participa la diferite stiluri de dans. Împărțiți pe categorii de vârstă, în cadrul celor două niveluri de pregătire – începători și avansați, copiii și tinerii dansatori vor oferi spectatorilor momente artistice de neuitat.

 

Sâmbătă, concurenții vor participa la următorele probe de concurs: dansuri standard (vals lent, tango, vals vienez, slow-fox, quick-step), dansuri latino (samba, cha-cha, rumba, paso doble, jive). Duminică, participanții se vor întrece la următoarele secțiuni de dans: latino show (salsa, bachata etc.), dans modern - ballroom&latin - dans de caracter, tradițional - streetdance/urban - majorete - balet/dans contemporan - gimnastică, dans tematic - k-Pop. Cei mai buni dintre ei vor fi recompensați cu diplome, cupe și medalii în cadrul Festivității de premiere.

Juriul este format din arbitri atestați de Federația Română de Dans Sportiv. Din juriu face parte și secretarul general al FRDS, Paul Cursaru. Președintele juriului este Cristian Parnescu, vicepreședintele FRDS, președinte al Comisiei de arbitri FRDS.

Compartimentul Comunicare Primăria Municipiului Pitești

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea