Hârsești. Pod nou în centrul comunei

La Hârsești, anul acesta va începe construcția unui pod nou, în centrul localității, în zona Voinești. Autoritățile au demarat deja demersurile pentru realizarea acestui obiectiv.  ”Am început proiectarea lucrărilor pentru construirea noului pod. Lungimea acestuia va fi de 72 de metri, lățimea de 5 metri, cu două deschideri. Noul pod va suporta o sarcină de 80 de tone, permițând astfel inclusiv accesul mașinilor mari. Valoarea totală a investiției se ridică la 35 miliarde de lei, fonduri ce vor fi asigurate din bugetul local și cu sprijinul Consiliului Județean”, precizează, pentru ziarul Viața satului, primarul Ionel Moloiu (foto).

 

Pe de altă parte, în această perioadă se fac pregătiri pentru organizarea licitațiilor aferente proiectelor pentru care s-a obținut finanțare prin PNRR. Pentru construcția locuințelor de tip nZEB pentru tineri, se iau avizele necesare organizării procedurilor de achiziție a lucrărilor. Urmează licitații și pentru cumpărarea unui microbuz nepoluant, dar și pentru realizarea PUG-ului localității. Pentru realizarea bazei de date în format GIS la nivel local a fost făcută deja achiziția. Proiectele susținute prin Programul ”Anghel Saligny” - extinderea rețelei de canalizare și asfaltarea unor drumuri - sunt deja în procedură de licitație, în etapa evaluării ofertelor depuse.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea