Băbana - lucrări de canalizare prin ”Anghel Saligny”

Începând cu luna mai 2023, administrația din Băbana a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru investiția ,,Canalizare și epurare a apelor uzate, în satul Groși”, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny". De această investiție, a cărei valoare este de 5.055.485,76 lei, vor beneficia peste 300 de persoane.

„Mă bucur foarte mult că am dat drumul acestei investiții, mult-așteptate de către locuitorii din Groși. Antreprenorul a dat asigurări că va finaliza lucrarea în 90 de zile, ceea ce ar fi un lucru extraordinar. Mai mult, după introducerea conductelor, pe stradă va fi așternut covor asfaltic de 7 cm grosime. Este vorba de 2,4 km. Va fi al doilea sistem de canalizare, după cel realizat în satul de reședință, în total acoperindu-se  cam o treime din comună. Din păcate, pentru restul satelor, relieful nu permite o astfel de investiție. Singura soluție pentru acele zone ar fi mini-stații de epurare, care să deservească maxim 20 de gospodării. Vom fi cu ochii pe orice axe de finanțare (guvernamentale sau europene), care să includă astfel de investiții.” , a declarat, pentru ziarul Viața satului, primarul Bebe Ivan.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea