Trei oameni de afaceri - trimiși în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciu de peste 13 milioane de lei

Un om de afaceri din Argeș a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Acesta a fost acuzat că a evidențiat în actele contabile ale unor firme operațiuni economice fictive de execuție lucrări de termoizolație exterioară, lucrări de instalații și achiziții de materiale de construcții, pretins derulate prin intermediul mai multor societăți de timp „fantomă”. Cel acuzat este Valentin Amzăr, administratorul a două societățI comerciale. Alături de acesta, au mai fost trimiși în judecată Silviu Andrei Buzatu și Mihai Duțescu pentru complicitate la evaziune fiscală.

 

Valentin Amzăr este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș că a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu peste 13 milioane de lei.

 

Din cercetări s-a reținut că inculpatul, în perioada martie 2010 – 31 decembrie 2014, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale, și care, totodată, administra în fapt încă o societate, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, „în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăților a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziții nereale de bunuri/prestări servicii/execuție lucrări (...), prejudiciind bugetul consolidat al statului cu suma de 13.100.226,63 lei”, informează procurorii.

Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză ar fi fost sprijinit de ceilalți doi inculpați, administratori ai altor societăți. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș. ANAF s-a constituit parte civilă în cauză.

În timpul anchetei, pentru recuperarea prejudiciului, a fost pusă în aplicare măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale lui Valentin Amzăr. Conform IPJ Argeș, valoarea bunurilor aflate sub sechestru este de 8.430.000 de lei.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea