Primarul Cristian Gentea: „La mulți ani, Pitești! La mulți ani, piteșteni!”

Municipiul Pitești a împlini 635 de ani de la prima atestare documentară. Cu această ocazie, primarul Cristian Gentea a transmis piteștenilor un mesaj special.

„Ca piteștean, îmi iubesc orașul pentru istoria sa, pentru personalitățile sale, chiar dacă arhitectura, clădirile vechi n-au rezistat vremurilor. Încăpățânarea locuitorilor de aici de a se adapta la orice schimbare cu optimism demonstrează că au avut dreptate să rămână aici: Piteștiul a avut și are pentru ce să fie îndrăgit! Tradiția acestui loc ne obligă să gândim și să generăm dezvoltarea continuă a orașului nostru, pentru a ne simți bine acasă cu toții: seniori sau tineri. Recuperăm decalaje importante față de Europa, istoria a fost nedreaptă uneori cu noi, așa încât astăzi reconstruim, și modernizăm în același timp: infrastructură, servicii și educație civică. Vreau să vă mulțumesc, dumneavoastră, piteștenilor, pentru faptul că acceptați realitatea care ne impune sacrificii pentru a avea un oraș mai dezvoltat: șantiere într-un număr foarte mare, restricții de trafic poate … însă toate au scopul de a finaliza proiecte importante pentru urbea noastră. Și, foarte important, nu avem dreptul să ratăm banii europeni care sunt destinați sau orice oportunitate pentru construcție !

Avem, deci, în comun, edili și cetățeni, responsabilitate comună, suntem parteneri pentru orașul nostru.

Așadar, aniversarea zilei de 20 mai reprezintă o oportunitate de a reflecta asupra trecutului și pentru a ne proiecta progresul spre un nivel de bunăstare pe care ni-l dorim cu toții Ca primar al dumneavoastră vă spun că sunteți sursă de motivare și mândrie. Ați contribuit la dezvoltarea și la transformarea acestui oraș într-un loc vibrant și plin de viață. Fie că sunteți născuți și crescuți aici sau ați ales să vă numiți Piteștiul casă, vă mulțumim pentru devotamentul și dragostea voastră față de acest loc. La mulți ani, Pitești! La mulți ani, piteșteni!”, a spus Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești și prim-vicepreședinte al PSD Argeș.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea