”Te provoc să mă citești” - întâlnire cu scriitorul Gabriel Cazan

”Te provoc să mă citești”, proiectul cultural-educativ demarat de Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș și coordonat de poeta Denisa Popescu, deschide o nouă filă. Astfel că, miercuri, 24 mai, de la ora 13:00, Casa de Cultură Bascov va găzdui o întâlnire literară care-l va avea ca invitat special pe scriitorul Gabriel Cazan. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2012, Gabriel Cazan are la activ peste douăzeci de volume publicate în care a abordat cu precădere genul ştiinţifico-fantastic. Pe lângă literatură, este şi un pasionat speolog, dar și colecționar de muzică rock și jazz.

 

Născut în 16 ianuarie 1958 la Câmpulung Muscel, Gabriel Cazan a excelat în literatura SF, fiind unul din pionierii acestui gen. A debutat în anul 2008, ca scriitor de literatură SF cu romanul ”Umbra”, impunându-se treptat în acest domeniu. Odată cu publicarea primului și celui mai popular roman al său, Gabriel Cazan a reușit, deloc surprinzător, să devină unul dintre cei mai cunoscuți autori ai genului. Traducerea romanului de debut în engleză, franceză, spaniolă și rusă, l-a consacrat și la nivel european, ajutându-l astfel să treacă oceanul pe continentul nord-american.

 

Cei care vor participa la eveniment, public de toate vârstele, vor avea ocazia unui dialog mai mult decât amical cu invitatul pe diverse teme socio-culturale de actualitate și nu numai, dar și priviligiul de a-l cunoaște mai îndeaproape și totodată, le vor fi prezentate toate volumele scriitorului. Evenimentul va fi coordonat și moderat de poeta Denisa Popescu. Intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag!Invitaţia este şi ea una… non-conformistă, la fel ca şi invitatul.

ADRIAN COMAN

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea