A fost inaugurat noul sediul al Detașamentului de Pompieri Mioveni

 

# Cheltuielile au fost asigurate de către Primăria Mioveni

Pe 19 mai a avut loc inaugurarea și darea în folosință a noii clădiri a Detașamentului de Pompieri Mioveni. Obiectivul de investiție a pornit din necesitatea rezolvării unei probleme de garare a unei autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime. Soluția a venit prompt, primarul Ion Georgescu fiind dispus să asigure suportul necesar pentru a crea condițiile necesare. Toate și Consiliul Local Mioveni.

„Noua clădire este un pas înainte pentru asigurarea unor condiții mult mai bune atât pentru personal cât și pentru tehnica de intervenție, în subunitate desfășurându-și activitatea 66 pompieri cu autospeciale pentru intervenția în cazurile de acordare a primului ajutor calificat, de stingere ale incendiilor, de descarcerare, de intervenție și salvare de la înălțime, precum și în alte situații de urgență”, informează ISU Argeș.

La eveniment au participat Inspectorul șef al I.S.U. Argeș, col. Alin Berevoescu alături de echipa sa, președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă alături de vicepreședintele Adrian Bughiu, suprefectul Ciprian Neculăescu, col. Toma Cezar, Inspector Șef al I.J.J. Argeș, conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, reprezentanții ICN RATEN, precum și ai altor instituții colaboratoare, primarii localităților din raionul de intervenție, consilieri județeni și locali.

„Noua clădire corespunde normelor și standardelor actuale, asigurând salvatorilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Mioveni condiții optime de lucru și pregătire. Totodată, garajul dispune de trei rampe pentru autospeciale de mare tonaj, precum si un atelier mecanic. Întregul proiect, resprezentând proiectarea, construcția și dotarea, a fost finanțat de Consiliul Local Mioveni”, a precizat primarul Ion Georgescu

Detașamentul de Pompieri Mioveni a fost operaționalizată în luna mai a anului 2002 și încă de atunci asigură intervenția pentru peste 78.000 de cetățeni din 11 unități administrativ teritoriale, iar distanța de la această locație până la cel mai îndepărtat punct este de 25 km.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea