Tun imobiliar de milioane de euro

# Sala Sporturilor din Piteşti a ajuns la cheremul unui sătean din Lunca Corbului! Doamnelor şi domnilor, în aceste vremuri crâncene pentru ţară, avem plăcerea de a vă informa (urât sună!) că mai există şi români care au ajuns, brusc, fericiţi! Pentru a exemplifica, vă prezentăm tulburătorul caz al unui cetăţean simplu, trecut de jumătatea vieţii, din Lunca Corbului, care a devenit, peste noapte, fericitul proprietar al terenurilor pe care se află Sala Sporturilor din Piteşti, precum şi alte terenuri de utilitate publică! Ca să fim atenţi la nuanţe şi să nu devenim bigoţi, trebuie să spunem că omul nostru, contrar aparenţelor, nu a fost blagoslovit de Dumnezeu cu aceste terenuri (al căror moştenitor legal, altfel este), ci de doi magistraţi ai Tribunalului Argeş, care i-au restituit în natură terenuri de utilitate publică! Pentru cititorul neavizat, facem precizarea că legea nu prevede restituirea în natură a terenurilor de utilitate publică şi că, în această situaţie, proprietarului trebuie să i se acorde despăgubiri. Haideţi să intrăm, în cele ce urmează, în culisele unui proces de pomină şi să vedem cum a ajuns proprietar Ştefănescu Stelian, de loc din Lunca Corbului, pe un teren pe care se află o parte din imobilul Sălii Sporturilor din Piteşti şi două terenuri de sport aflate în proprietatea Direcţiei Judeţene pentru Sport (DJS) Argeş, precum şi pe o parte din terenul Metabet (revendicat, pe de altă parte, de DJS Argeş).

Primăria Piteşti îi dă o parte din teren şi propune despăgubiri

După apariţia legii 247/ 2005, domnul Ştefănescu a făcut cerere de retrocedare a unui teren în intravilanul Piteştiului, zona Stadion, în suprafaţă de 3,3 ha. Primăria Piteşti, prin Comisia Municipală de Fond Funciar, a studiat situaţia şi, constatând că pe respectivul teren se aflau construcţii de utilitate publică, i-a aprobat lui Ştefănescu Stelian restituirea în natură a unei suprafeţe de 1,5 hectare, pentru diferenţa solicitată propunând despăgubiri. Pe terenurile de utilitate publică pentru care Primăria Piteşti propusese, conform legii, să se acorde despăgubiri, se află o parte din imobilul Sălii Sporturilor, o parcare publică, spaţii verzi, două terenuri de sport (un teren de sport, de bitum şi un altul, situat în apropierea sălii mici), aflate în proprietatea Direcţiei Judeţene de Sport Argeş, başca un teren aflat în proprietatea Metabet. Astfel, Ştefănescu Stelian a fost propus pentru validare cu suprafaţa de 1,4585 ha, prin Hotărârea 159/2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş. Pentru restul suprafeţei, până la 3,3 hectare, cetăţeanul urma să fie despăgubit, cu o motivaţie legală: întrucât erau de utilitate publică, respectivele terenuri nu puteau fi retrocedate în natură. Nemulţumit de soluţie, Ştefănescu a contestat Hotărârea 159/2006 şi astfel s-a format dosarul 2343/280/2007.

Perdant la Judecătorie, petentul câştigă, brusc, la Tribunal

Acum să vedeţi. La Judecătoria Piteşti, trecuseră opt înfăţişări şi instanţa tot aştepta finalizarea expertizei care să înfăţişeze clar situaţia juridică a terenurilor revendicate de Ştefănescu. În noiembrie 2007, instanţa judecătoriei s-a pronunţat şi, prin hotărârea 6667/28.11.2007, a respins plângerea petentului. Ştefănescu a atacat cu recurs sentinţa Judecătoriei Piteşti, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Argeş, fiind înregistrat pe data 3 ianuarie 2008. Acum, trebuie să vă spunem că este ceva neclar în legătură cu acest proces, cel puţin aşa cum este cauza înregistrată pe site-ul instanţei. Primul termen afişat pe site este cel de pe data de 10 martie 2008, dar, conform afişării, acesta este cel de-al 9-lea termen de judecată! Dacă este aşa, unde sunt afişate celelalte opt termene şi încheierile? Nu sunt! Mai mult, la termenul de judecată din 10 martie, este consemnată amânarea iniţială a pronunţării. Peste şapte zile, instanţa deliberează din nou şi, din nou, este amânată pronunţarea! În fine, peste alte patru zile, pronunţarea vine, în sfârşit, prin  sentinţa 542/R/, care îi dă petentului Ştefănescu Stelian câştig de cauză! Dar cum? Într-un mod foarte interesant. Aşa cum puteţi vedea în facsimilul alăturat, sentinţa are şi o opinie separată. Instanţa modifică în parte Hotărârea 159/2006, în ceea ce priveşte restituirea în natură a suprafeţelor solicitate şi, din suprafaţa de 1,8315 mp propusă pentru despăgubiri (întrucât era ocupată cu construcţii de utilitate publică), aprobă restituirea în natură a suprafeţei de 1,4510 mp, identificată în schiţa cu haşur portocaliu. Prin opinia separată, petenului i se aprobă restituirea în natură a unei suprafeţe de 6275 mp, identificată în schiţa expertului cu haşur roşu. În urma sentinţei 542/R/21.03.2008  a Tribunalului Argeş, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş emite Hotărârea 570/02.07.2008, prin care petentului Ştefănescu i se restituie în natură suprafaţa de 1,4510 ha. Astfel, Ştefănescu Stelian este îndreptăţit, finalmente, la restituirea în natură a unei suprafeţe totale de 29,095 mp.
Stimaţi cititori, aceasta a fost prima parte a poveştii din care aţi putut afla cum l-a lovit brusc fericirea pe un om obişnuit de la ţară, aducându-l în situaţia  de a fi proprietar peste terenul pe care este amplasată Sala Sporturilor din Piteşti, başca alte două terenuri de sport, o parcare, spaţii verzi şi o parte din terenul Metabet! Pe curând!
Viorel Zorilă

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea