Primarul din Bradu, Dan Stroe, a fost cercetat de ANI pentru incompatibilitate!

# Cercetarea s-a încheiat în luna iulie 2023, după patru ani!

Așa cum am mai scris, primarul comunei Bradu, pesedistul Dan Stroe, nu a avut zile ușoare în instituția pe care o conduce. În special din cauza golanilor și a golănelilor pe care aceștia le gândesc. Plângeri peste plângeri, în general șicane, doar, doar îl prinde cineva, cu ceva. Șicane venite, probabil, de la persoane care au pierdut puterea și încă mai speră să o recâștige. Sau de la cei care vor să ajungă la putere, la Bradu. Scriind reclamații. Este unul din puținii edili care a reușit performanța de a avea reclamații și plângeri depuse la toate instituțiile de forță ce se ocupă cu dosarele, civile sau penale, inclusiv la DNA.

Cercetat, timp de patru ani, pentru incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate

Una din cele mai mari astfel de golăneli s-a produs la începutul anului 2019, când un cetățean, Grigore Ștefan, a formulat o sesizare către Agenția Națională de Integritate (ANI), în care cere să fie cercetat primarul în funcție. Toate bune și frumoase. ANI a înregistrat sesizarea (Nr. 6069/S/II/28.02.2019) și a trimis, imediat, răspuns domnului Ștefan. Așadar, ANI ”va efectua evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților de către domnul STROE DĂNUȚ TRANDAFIR, primar al comunei Bradu, Județul Argeș…”

În motivarea plângerii, era specificat faptul că Stroe Dănuț Trandafir ”…nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților întrucât, în exercitarea funcției publice din cadrul Administrației Naționale a Apelor Române – Administrația Bazinală de Apă Argeș, a participat la campaniile electorale desfășuurate cu ocazia alegerilor locale din anii 2012 și 2016, campanii în cadrul cărora a candidat pentru funcția de primar al comunei Bradu, fără însă a-și suspenda raportul de serviciu…”

Deși cel pe numele căruia s-a făcut plângerea a declarat că este un fals, ANI a mers înainte cu cercetările

Grigore Ștefan, cel care, în acte, apare că a formulat plângerea către ANI, ne-a declarat: „Vă spun că nu am făcut așa ceva! M-am și dus la primar și i-am explicat că nu eu am făcut așa ceva. I-am explicat că, chiar dacă mi-ar fi dușman, nu aș face una ca asta. Am puterea de a răspunde de faptele mele. Așa că i-am arătat ce am primit și i-am spus că nu este vorba de mine….. Am avut o discuție și cu Inspectorul de Integritate de la București, cel care mi-a semnat actul. Doamna respectivă chiar mi-a recomandat să fac o plângere penală. Am făcut adresă către ANI, în care eu am transmis că nu am făcut așa ceva – pentru că aveau datele mele personale, inclusiv CNP-ul, adresa de pe buletin, chestii din acestea care m-au mâhnit. Doamna mi-a transmis că pot face plângere penală pentru folosirea de date personale în alte scopuri, în scopuri care au ca rol denigrarea altor persoane... Nu se știe cine a semnat… eu am multe bănuieli, însă sunt alții care trebuie să cerceteze…”.

Ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, ANI a demarat activitatea de evaluare: ”…vă informăm că, în urma sesizării transmisă de o persoană fizică… s-a declanșat procedura de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților, pe perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice”. Astfel, urmează ca Agenția Națională de Integritate ”va proceda la solicitarea de date și informații care nu sunt publice, necesare activității de evaluare...”.

După patru ani de cercetare, Agenția Națională de Integritate clasează cazul în luna iulie 2023

Din 2019 și până în 2023 e ceva timp. Mai exact, patru ani în care subiectul e cercetat și întors pe față și pe dos. Instituția la care a lucrat a trebuit să corespondeze cu ANI. Primăria Bradu, la fel. Într-un final, concluzia ANI: ”În urma evaluării efectuate… privind pe STROE DĂNUȚ TRANDAFIR, primar al comunei Bradu, Județul Argeș, în raport cu datele, informațiile și documentele aflate la dosarul lucrării, nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților.

Având în vedere cele prezentate mai sus….. DISPUN

1. Clasarea lucrării

2. Comunicarea Raportului de evaluare persoanei evaluate.”

Așadar, în ciuda eforturilor unor golani, primarul din Bradu a fost găsit nevinovat.

Alte ”minuni” de campanie electorală murdară la Bradu! Primarul și viceprimarul s-au „trezit” că s-au dat singuri în judecată

Primarul Dan Stroe, a avut parte, ca de obieci, chiar în ultima campanie electorală, de șicane din partea unui anume contracandidat. Mai exact, câțiva membri ai grupului său, membri care s-au deplasat în teren cu materiale de campanie, au fost chemați la poliție, în urma unei sesizări. Culmea, sesizarea nu se referea la ceva ce aceștia făcuseră, ci la ceea ce aveau de gând să facă, ceea ce este de noaptea minții. Din informațiile polițiștilor, cei câțiva tineri aveau de gând să distribuie – în viitor - materiale defăimătoare la adresa contracandidatului actualului primar.

Și acum o alta, mai mizerabilă decât multe. Pe data de 21 septembrie 2020, în plină campanie electorală, la Judecătoria Pitești este înregistrat un dosar - ATENȚIE, VENIT CU POȘTA! - pentru delapidare, în care primarul Dan Stroe, era acuzat, alături de viceprimarul Gheorghe Negoi, că a delapidat Primăria Bradu cu 1,5 miliarde lei vechi. Acțiunea este semnată de ”reprezentantul legal” (tocmai pentru a crea confuzie nu i s-a dat numele) al primăriei. Care este primarul sau, cu delegație, viceprimarul. Conform legii, dosarul a fost înregistrat, i s-a dat număr și chiar termen. Așa încât, pe site-ul Judecătoriei, apar și părțile: reclamant - Primăria Bradu; pârâți - Dan Stroe și Gheorghe Negoi!

Cererea de chemare în judecată a fost redactată după toate regulile cerute de o instanță, cu introducere, părți, motive. DOAR CĂ ERA, ÎN TOTALITATE, FALSĂ! Oare, ne întrebăm noi, cine ar fi avut de câștigat din apariția unui dosar, fals, cum s-a dovedit, de delapidare, unde pârâți erau tocmai primarul și viceprimarul, candidați, și ei, atunci, pentru un nou mandat? Pe cine, din Bradu, să-l fi dus mintea - o minte bolnavă, cu siguranță - să însăileze o asemenea făcătură? Cineva familiarizat cu dosarele, cu instanțele, desigur. Cineva care, în campanie, a putut acuza, la fel de fals ca și dosarul, că cei doi au probleme. Instanța a anulat, repejor, acțiunea falsă. Însă câte mizerii se mai pot inventa?

Dan Stroe, primar, Bradu: ”Așa este, Agenția Națională de Integritate a clasat, cu câteva zile în urmă, dosarul de cercetare pentru presupuse incompatibilități. O mizerie, ca și dosarele de care ați pomenit. Nu vorbesc de stress-ul și presiunea puse asupra mea și asupra familiei mele, însă gândiți-vă câte persoane, câte instituții ale statului român au fost puse pe drumuri de gândurile și acțiunile mârșave ale unor răuvoitori. Asemenea persoane nu își au locul într-o societate civilizată!...”


 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea