Ziua libertății condiționate a presei

Luni, 07 Mai 2012 23:13

Adrian Vasiliu.
An de an, de câte ori vine ziua de 3 mai, am un sentiment ciudat. Ca jurnalist, se găsesc întotdeauna oameni care să îmi transmită la mulți ani, ba chiar unii mă mai invită la vreo dezbatere, cum s-a întâmplat acum vreo câțiva ani. Numai că eu nu simt că această zi, proclamată acum ceva vreme Ziua Mondială a Libertății Presei, ar fi una care merită sărbătorită ca o aniversare sau ca o onomastică. De fapt n-am crezut niciodată, dar parcă în acest an sunt cu atât mai convins de inutilitatea acestui demers. Și motive cred că sunt destule. Mai întâi de toate, vedem că libertatea presei, cea care este chipurile sărbătorită, devine pe zi ce trece un deziderat tot mai greu de atins. Și asta pentru că criza economică apărută acum nici nu mai știu câți ani a făcut ca veniturile în branșă să scadă serios pentru tot mai mulți dintre jurnaliști. Iar dacă mai punem la socoteală și polarizarea continuă a presei pe criterii strict politice, împărțirea în jurnaliști băsiști și useliști fiind deseori subliniată, chiar dacă nu explicit, de către oamenii importanți din punct de vedere administrativ și politic, atunci ideea de libertate a presei, afectată de sărăcie și de partizanat, este aproape o himeră. E drept că ai libertatea de expresie prevăzută de Constituție, dar încearcă să scrii, la un ziar cu contracte serioase dintr-o anumită zonă politică și/sau economică, ceva doar o idee critic față de respectiva zonă... Te vei trezi rapid aruncat ca o măsea stricată, pentru că nu ai respectat interesele instituției, preferând să le respecți pe cele ale cititorului. Îți vei găsi apoi rapid un alt loc de muncă, mai ales acum, în campanie, dar problemele vor fi aceleași. Până când, într-o bună zi, te vei sătura să te dai ziarist liber și vei accepta, pentru stabilitatea relativă a locului de muncă, să scrii ce trebuie. Este o libertate condiționată cu care m-am confruntat și cu care știu că se confruntă atâția colegi de breaslă. Care nu au, așadar, de ce să-și serbeze ziua pe 3 mai. După cum nu au motive nici pentru că dă lumea pe dinafară de respect la adresa profesiei de jurnalist. Pentru că sunt din ce în ce mai puțin subiecții despre care scriem care ne tratează ca pe niște oameni și nu ca pe niște unelte pe moment utile. Poate este și vina noastră, a celor din această branșă, că doar avem și noi bubele noastre în cap, dar parcă e din ce în ce mai vizibil disprețul care ni se aruncă. Iar amenințările, mai mult sau mai puțin voalate, din partea unor oameni politici (vezi războiul dintre Crin Antonescu și EvZ), nu fac decât să întărească această impresie pe care o am.  Și care sper să nu se transforme într-o cruntă realitate, acum, odată cu schimbarea guvernului...