Trei piteșteni, condamnați pentru că au înscenat un accident pentru a obține despăgubiri ilegale

 

# Au vrut bani de la firma de asigurări

Trei argeșeni au înscenat un accident pentru a primi despăgubiri de la firma de asigurări. Nu au primit banii mult doriți, iar săptămâna trecută au fost și condamnați la închisoare pentru faptele săvârșite. Presupusul accident a fost demontat de reprezentanții societății de asigurări, în urma verificărilor făcute în cauză. S-a stabilit că acesta nu s-a produs așa cum a fost relatat de cei trei inculpați. Judecătoria Pitești a dat pe 17 august 2023 hotărârea în cauză.

Cosmin Cristian P. a fost condamnat la 2 ani și 20 de zile de închisoare cu executare. Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale. Instanța a stabilit că infracțiunile au fost săvârșite în termenul de supraveghere stabilit într-o altă cauză în care a fost condamnat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ceilalți doi inculpați, Robert Gabriel N. și Ionuț Adelin S., au fost condamnați la câte un an de închisoare cu suspendare. Hotărârea Judecătoriei Pitești nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel de către inculpați.

 

Accident fictiv între un BMW și o dubiță

Totul a început în anul 2019, într-o zi de februarie, când unul dintre inculpați, Cosmin Cristian P., a conceput un plan prin care să obțină sume importante de bani de la societatea de asigurări prin invocarea unui accident fictiv. După ce cu o zi înainte și-a avariat serios mașina, un BMW seria 7, intrând în coliziune cu o mașină parcată în fața unui bloc din Pitești, inculpatul a instigat alți doi prieteni, Robert Gabriel N. și Ionuț Adelin S., să încalce legea și să ia parte la planul său. Profitând de faptul că unul dintre prietenii săi avea și el un autovehicul avariat, o dubiță, Cosmin Cristian P. i-a dat întâlnire acestuia într-o parcare din jurul Piteștiului, unde avea să fie pus în aplicare accidentul fictiv. Mașina, pe care o lovise cu o zi înainte, i-a fost transportată pe platformă până în parcarea respectivă. În timp ce autovehicul era coborât de pe platformă, a sosit la fața locului și celălalt autoturism accidentat. Iar planul a început să fie pus în aplicare.

Pe 12 februarie 2019, în jurul orelor 03.00, inculpatul Cosmin Cristian P. a apelat serviciul 112 cu privire la faptul că a avut loc un accident rutier fără victime. O dubiță ar fi lovit un BMW seria 7! La fața locului a sosit un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Pitești. Au fost luate declarații de la cei doi șoferi implicați, iar în cele din urmă s-a încheiat un proces verbal. „Din declarația dată în fața organelor de poliție de către numitul N.R.G. ...a reieșit faptul că, în data de 12.02.2019, în jurul orelor 03.00, în timp ce conducea autovehiculul..., a ațipit la volan, fapt pentru care a intrat în coliziune cu autoturismul marca ... cu nr. de înmatriculare ... care se afla parcat pe partea dreaptă a carosabilul în direcția lui de mers. Din declarația dată în fața organelor de poliție de către numitul SIA din 12.02.2019, conducătorul autoturismul marca ... cu nr. de înmatriculare ... în 12.02.2019 reiese faptul că a parcat autoturismul sus-menționat într-un acostament pe partea stângă a direcției de mers lângă borna Km-ului ..., pentru ca prietenul lui PC să-și facă nevoile fiziologice și, la un moment dat, din sensul opus, autovehiculul marca ... cu nr. de înmatriculare ... a intrat în coliziune cu acesta”, se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Firma de asigurări a dejucat planul inculpaților

Polițiștii ajunși la fața locului au luat de bune declarațiile celor doi șoferi. Oamenii legii au completat, în mod nereal, procesul-verbal de constatare a presupusului accident. „Organele de poliție din cadrul Biroului Rutier Pitești au consemnat în mod nereal, fără vinovăție, modalitatea în care s-a produs accidentul, pe baza declarațiilor date de S.I.A. și N.R.G. De asemenea, au fost eliberate adeverințe de reparații pentru cele două autovehicule.”, se mai arată în actul de sesizare al instanței.

După ce polițiștii au eliberat adeverințele de reparații, pentru cele două autovehicule, planul inculpaților intrase în linie dreaptă. Mai trebuiau doar să primească avizul pozitiv al societății de asigurări. Cei doi șoferi au continuat să dea mai multe declarații false și în fața reprezentanților firmei de asigurări. În cele din urmă, planul acestora a eșuat. „Despăgubirea nu a fost acordată datorită verificărilor făcute de reprezentanții societății de asigurări care au stabilit că accidentul din 12.02.2019 nu s-a produs în modalitatea enunțată de cei trei inculpați”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

Pe fir au intrat anchetatorii care au descusut întregul plan al inculpaților.

Alex Vlaicu


 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea