Lesicon románescu-látinescu-ungurescu-nemțescu, Buda, 1825 - primul dicționar modern al limbii române

Marţi, 29 August 2023 11:00

La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX- lea se tipăreau cărți în limba română, în centrele aflate în spațiul românesc, însă producția de carte era inferioară celei din secolul al XVII-lea. Astfel, cărturarii români încep să tipărească tot mai mult în centre din Europa, cel de la Buda ocupând un loc important în producția de carte românească. Înființată de către episcopul catolic Telegdi Miklos, sub tutelă iezuită, la Tyrnavia (Sâmbăta Mare), în anul 1577, tipografia a fost mutată în anul 1777 la Universitatea din Buda, sub tutela statului.

Prin acordarea de către împărăteasa Maria Tereza a privilegiului editării cărților pentru întreaga Ungarie, tipografia devine centrul iluminismului european. Aici s-au tipărit în limba română în jur de 240 de cărți, dintre care peste 20 bisericești.

Cea mai intensă perioadă a secției în limba română s-a înregistrat când cenzori și corectori au fost iluștri reprezentanți ai Școlii Ardelene (Samuil Micu, 1804-1806; Gheorghe Șincai, 1806-1808; Petru Maior, 1808-1821; Ioan Teodorovici, 1821-1830). A fost momentul când s-a pus problema adoptării alfabetului latin în locul celui chirilic, a fixarii normelor gramaticale ale limbii, a îmbogățirii vocabularului cu neologisme luate din limbile romanice.

Intenţia apariţiei unui dicţionar român în patru limbi a fost anunţată încă din anul 1806, când, concomitent, a început întocmirea listelor de abonaţi.

Lesicon románescu-látinescu-ungurescu-nemțescu: quare de mai mulți autori, în cursul' a trideci, și mai multoru ani s' au lucratu (1825), operă colectivă, încheie perioada clasică a Școlii Ardelene. Lucrarea cuprinde, în cele 1000 de pagini, traducerea cvadrilingvă și etimologia pentru aproximativ 10.000 de cuvinte și termeni ai limbii române, având inclusă și o reeditare a Orthographiei Române a lui Petru Maior.

Într-un studiu realizat de Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu" s-au identificat peste de 400 de denumiri pentru diferitele meserii, ocupaţii, funcţii militare sau administrative, meşteşuguri. Studiul abordează terminologia ocupaţiilor, a meşteşugurilor şi a funcţiilor administrative sau publice, regăsite în Lexicon, în contextul realităţii socio-economice din perioada respectivă, adică sfârşitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.

Cele mai multe sunt, în mod tradiţional, la masculin, bărbatul având rolul principal în întreţinerea familiei, femeii fiindu-i rezervate doar activităţi legate de gospodărie (ex. babă, bosconitoare, bucătăriţă, călugăriţă, gâcitoare, jupâneasă, măturătoare, oleeriu; pălărieriu; săcariu- cel ce face sau poartă saci sau se negoţătoreşte cu saci; tăietoriu de lemne; ţesetoriu).

Aproximativ 50 de termeni se referă la ocupaţii în domeniul învăţământului şi culturii: catehet catecheta; cercătoriu sau cunoscătoriu firei physicus, indagator naturæ; diac (carele înveaţă la şcoală); fire (natură; legea firei; istoria firei; învăţătura firei physica); gheografie (învăţătură despre lume) cosmologia, pisariu (scriitoriu), ş.a.

În baza lexicală a dicţionarului, s-au identificat peste 70 de termeni pentru funcţiile administrative sau publice, craiu (rege), armaș (dregător domnesc), birău sătesc (primar), cămărariu (are grijă de odăile domnului), dicimătoriu (sfat domnesc), eparh (prefect), ș.a. Partea discutabilă a lucrării o constituie încercarea de a fixa cu orice preț originea latină a unor termeni care provin din limba slavă (ex. clopot, babă, bob, boală, ș.a.). Cu toate acestea, Lexiconul reprezintă cea mai amplă lucrare apărută în acea perioadă la Tipografia Regală Universitară din Buda, dovedindu-se a fi, așa cum afirma marele lingvist Lazăr Șăineanu, primul nostru dicționar modern.

Magdalena Ioniță-Roșoiu