În Argeș pot fi stocate peste 645.000 de tone de produse agricole

 

Argeșul este unul dintre județele cu tradiție în domeniul creșterii animalelor, cultivarea cerealelor, legumelor, pomilor fructiferi și viței de vie. Suprafața agricolă exploatată a județului Argeș este de 342.347 hectare.

Cu toate acestea femierii argeșeni se confruntă cu probleme cauzate în principal de slaba capitalizare, lipsa mijloacelor de valorificare pe piață a produselor și capacitatea redusă a unităților de depozitare și de procesare. Afectați de acest lucru, fermierii ajung să își vândă recoltele la prețuri mici la capătul tarlalei.

Acest lucru generează o scădere a interesului pentru continuarea activității agricole și astfel se creează o dependență a României față de produsele agroalimentare care provin din import.

În acest context, senatorul Dănuț Bica a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) să precizeze capacitatea totală de stocare în depozite și silozuri de care dispun fermierii argeșeni, dar și care este situația investițiilor destinate pentru creșterea numărului acestora.

„În prezent, la nivelul județului Argeș, există un număr de 247 depozite autorizate pentru semințele de consum, cu o capacitate totală de 645.076,86 tone, din care 265.123,86 tone în siloz și 379.953 tone în magazii”, a transmis Ministerul Agriculturii.

În ceea ce privește situația proiectelor care vizează investiții în depozitarea și procesarea produselor agricole, MADR sprijină dezvoltarea unui sector agricol rezilient și durabil atât prin submăsurile implementate prin Programul național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, inclusiv în perioada de tranziție 2021-2022, cât și prin intervențiile cuprinse în Planul Strategic pentru perioada de programare 2023-2027.

De exemplu, prin submăsura 4.2 - Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole au fost contractate 527 proiecte în valoare publică de 430,7 milioane euro. Aferent județului Argeș au fost contractate 11 proiecte în valoare publică de 8,93 milioane euro.

De asemenea, MADR întreprinde demersuri în vederea actualizării calendarului estimativ de lansare a sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare aferente intervențiilor din cadrul Pilonului II din Planul Strategic PAC 2023-2027 în anul 2023.

A.V.


 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea