Mobilizare exemplară la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Pitești

 

Mai multe lucrări importante au fost realizate în această vară la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” din Pitești. Părinții elevilor, dar și alte persoane fizice, cât și juridice s-au mobilizat și au contribuit la finalizarea unor obiective majore pentru procesul educațional.

Au fost reabilitate grupurile sanitare, holul de la parterul corpului central și amfiteatrul.

 

 

A fost reabilitat amfiteatrul

În această vacanță de vară, Asociația Părinților Elevilor Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” Pitești (APESMEP) a reabilitat Amfiteatrul ,,Mihai Eminescu”, un spațiu multifuncțional având destinație de sală decurs, sală de conferință și sala de festivități. Proiectul a inclus și recondiționarea picturii simbol de inspirație eminesciană, realizată de prof. Elena Zavulovici, în anul 2002, fost cadru didactic al instituției de învățământ. Restaurarea a fost efectuată de Constantin Raluca, fostă elevă a instituției de învățământ.

Grupurile sanitare au fost refăcute

A doua lucrare realizată de această asociație a vizat reabilitarea completă a grupurilor sanitare băieți de la parter, etajul 1 și etajul 2 ale corpului principal de clădire aparținând Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” Pitești.

Aceasta este o a doua etapă a unui proiect așteptat de mult timp de beneficiarii actului educațional, care s-a derulat pe parcursul a doi ani, inițiat în 2022 pentru grupurile sanitare ale fetelor, și continuat în 2023 pentru grupurile sanitare băieți.

Holul de la parterul clădirii a trecut printr-un proces amplu de modernizare

Una din cele mai mari realizări din ultimii ani ale APESMEP o constituie reabilitarea completă, în vara acestui an, a holului de la parterul corpului principal de clădire a Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești.

Un proiect care a implicat schimbarea ușilor de acces, a instalațiilor termice, reorganizarea circuitelor unor instalații electrice, de comunicații IT și de securitate internă, reparația completă a pereților și finisarea unor suprafețe cu materiale moderne, de ultimă generație, de tip tarkett, cu înaltă rezistență la trafic.

În perioada următoare urmează a se finaliza operațiunile de amenajare a părții superioare a pereților laterali în vederea afișării performanțelor elevilor școlii, rezultatelor în proiecte etc.

Școala GImnazială „Mihai Eminescu” școlii mulțumește partenerilor

Conducerea unității de învățământ mulțumește tuturor partenerilor care au contribuit la finalizarea acestor proiecte.

„Conducerea Școlii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” Pitești aduce public mulțumiri tuturor partenerilor – părinți, persoane fizice și persoane juridice – pentru sprijinul acordat în vacanța de vara a anului școlar 2022/2023, în scopul finalizării unor obiective majore legate de reabilitarea infrastructurii instituției de învățământ:

• Reabilitarea grupurilor sanitare băieți, parter, etajul 1 și etajul 2, din corpul principal al Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești;

• Reabilitarea holului de la parterul corpului principal al Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești;

• Reabilitarea Amfiteatrului Mihai Eminescu al Școli Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești.

Primele mulțumiri le adresăm unui număr mare de părinți și cadre didactice, care au direcționat 3,5% din impozitul anual pe venit, în contul Asociației Părinților Elevilor Școlii ,,Mihai Eminescu” Pitești.

Mulțumiri, cu totul și cu totul speciale, sunt adresate conducerii Asociației Părinților Elevilor Școlii ,,Mihai Eminescu” Pitești, doamnei președinte ANDREEA IONESCU, sufletul acestor demersuri de voluntariat. Suntem profund recunoscători unor persoane fizice sau reprezentanți ai unor persoane juridice, pentru sprijinul necondiționat, acordat în această perioadă instituției noastre de învățământ", a transmis directorul Marian Haiducu.

Alex Vlaicu

Foto: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea